186 – Balanță

Iată că era un cal negru iar cel care îl călărea avea în mână o balanță. Apocalipsa 6:5 NTR

Balanța este un instrument de măsură pentru evaluarea cantităților. Pe cele două talere ale balanței se așază cantitatea de măsurat și greutățile marcate corespunzător, pentru a obține o cântărire corectă. În acest context, călărețul de pe calul negru trebuia să cântărească o măsură de grâu și trei măsuri de orz pentru câte un dinar, dar nu trebuia să măsoare nici rodul măslinilor și nici rodul viei.

Rolul balanței în acest tablou profetic trebuie să fie înțeles în contextul întregii profeții. Seria sigiliilor ilustrează succesiunea blestemelor legământului încălcat de creștinismul apostat în perioada clasică, de la înălțare până la a doua venire. Călărețul negru folosește balanța în acest context. Grâul este cantitatea necesară pentru hrana zilnică a unui om, iar prețul este venitul mediu zilnic. Fără îndoială, imaginea vorbește despre sărăcie socială, dar și cea spirituală specifică perioadei de început a istoriei medievale. Orzul este de trei ori mai ieftin, dar probleme serioase sunt cu celelalte articole de hrană precum untdelemnul de măsline și vinul. Interdicția acestora arată severitatea foametei din perioada respectivă.

Penuria cerealelor de bază ne dă o sugestie despre amploarea suferinței spirituale. Pâinea Cuvântului este cu siguranță foarte rară, iar furnizarea ei de unele forțe reformatoare cum ar fi Valdenzii, reprezenta o adevărată aventură pe viață și pe moarte.

Balanța nu se limitează a evalua puținătatea resurselor ci se poate extinde și la cântărirea valorii oamenilor în perspectiva standardelor lui Dumnezeu. Deci, putem vedea în balanța călărețului negru atât pedeapsa fizică a sărăciei cât  și judecata divină a apostaziei.

Imaginea balanței ne menține trează conștiința judecății divine pe care trebuie să o păstrăm vie până la depășirea perioadei critice și așezarea neprihănirii veșnice.

Articolul 186 – Balanță apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro