187 – Cadru

Aici la noi nu se obișnuiește să se dea în căsătorie fata mai mică mai înaintea celei mai mari. Geneza 29:28 NTR

Așteptările lui Iacov și manevrele lui Laban cunosc o defazare destul de stânjenitoare. După șapte ani de slujire zeloasă, Iacov se așteaptă ca efortul său să se bucure de prețuirea și respectul cuvenit, dar mare este surpriza sa atunci când constată o rocadă ieftină și lipsită de logică, cel puțin din punctul lui de vedere.

Răspunsul lui Laban este cât se poate de neașteptat. „Pe aici pe la noi sunt niște reguli, înțelegi? Ce vrei tu nu se poate. Era de datoria ta să deschizi ochi și să-ți dai seama de cadrul cultural în care ai venit să trăiești. Foarte bine că dorești mâna Rahelei, dar acest lucru se poate numai după rezolvarea Leii. Trebuia să știi că așa merg lucrurile pe aici pe la noi. De acum încolo deciziile îți aparțin.”

Cadrul cultural are un cuvânt foarte greu de spus în modul de desfășurare al vieții sociale. Mi-a povestit un prieten care a crescut la casa de copii, despre șocul pe care l-a avut când și-a vizitat prima dată familia naturală din care plecase. Când s-a trezit dimineața a constat că îi dispăruseră toți banii și toate lucrurile personale de prin buzunare. La obiecțiunea sa, familia i-a răspuns foarte simplu: „Pe aici sunt alte reguli. Tot ce ai tu este al nostru. Aici nu există proprietate privată ci doar proprietate comună. Trebuia să știi acest lucru mai dinainte.”

Cadrul tradițiilor de familie formează un mediu care face să se desfășoare normal toate aspectele vieții sociale, personale și religioase. Acesta trebuie cunoscut și aplicat în mod corespunzător. Ignoranța în acest domeniu, poate deranja grav bunei înțelegeri și confortului.

Articolul 187 – Cadru apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro