192 – Echilibru

Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga și ferește-te de rău! Proverbele 4:27

Ceea ce apreciez eu cel mai mult la biserica pe care am ales-o este căutarea echilibrului. Recunosc faptul că, în practică, biserica mea, sau cel puțin unii reprezentanți sau membrii ai bisericii mele, se disting prin contrariul, adică exagerare, disproporție, fanatism și dezvoltare unilaterală, dar nu acesta este idealul lui Dumnezeu pentru noi.

Dacă este vorba despre tehnologie și avangarda gândirii tehnice, există dovezi convingătoare că adventiștii sunt printre cei mai progresiști dintre creștini. Dacă este vorba despre conservatorism față de morala biblică, adventiștii sunt acuzați de literalism și insistență asupra Legii lui Moise, sau cel puțin acestea sunt acuzațiile care ni se aduc. Cele două laturi ale experienței noastre ca biserică ne așază exact în locul în care vrea Dumnezeu să fim. El vrea să fim lumină a neamurilor și dovediți ca harnici ascultători ai poruncilor Sale.

Poate că domeniul cel mai evident al echilibrului pe care îl dorește Dumnezeu la biserica Sa este teoria și practica îndreptățirii prin credință, arătată magistral în Apocalipsa 14:12. „Aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. A ne abate la dreapta ar însemna să înălțăm doar credința lui Isus și să minimalizăm valabilitatea poruncilor Legii Sale. A ne abate la stânga ar însemna să supraestimăm performanțele ascultării de preceptele divine, fără a recunoaște slăbiciunea omenească profundă de a asculta de Dumnezeu, și că acest deziderat al ascultării vine numai prin meritele Mântuitorului nostru binecuvântat.

Lucrarea Satanei asupra credincioșilor viului Dumnezeu este aceea de a-i face să se abată fie la dreapta liberalismului, fie la stânga conservatorismului. Dumnezeu ne dorește progresiști fideli ai voii Sale, lumina neschimbătoare a lumii în care trăim. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Articolul 192 – Echilibru apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro