206 – Paciență

Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus (Apocalipsa 14:12)

Dacă paciența și pacientul sunt cuvinte din aceeași familie lexicală, se așteaptă ca pacientul să sufere în tăcere și cu demnitate asprimea bolii de care suferă și efectele secundare ale tratamentului pe care îl urmează. Știm prea bine că nu totdeauna este așa. Dar, dacă paciența se aplică la viața sfinților, atunci lucrurile primesc, dintr-odată altă semnificație. Răbdarea sfinților este o valoare morală care merită un tratament și o atenție specială. Răbdarea sfinților este mai mult decât răbdarea pe care o au sfinții în mod obișnuit, și sfinții care au răbdarea sfinților sunt mai mult decât sfinții obișnuiți.

Răbdarea sfinților nu este răbdarea dusă la extrem în care simțurile se diminuează sau dispar, asemenea fachirilor care pot atinge performanțe corporale de neimaginat. Răbdarea sfinților nu este o superperformanță spirituală de sine stătătoare. Ea trebuie înțeleasă în contextul în care apare. După ce sunt trecute în revistă cele trei solii îngerești, Ioan vede o minoritate spirituală care este rezultatul ascultării și conformării față de vestirea celor trei îngeri. Ei se pregătesc să-L întâmpine pe Domnul lor venind pe norii cerului cu slava îngerilor sfinți. Ei au trecut cu bine prin testele aspre ale evenimentelor sfârșitului și se pregătesc și sunt pregătiți să primească transfigurarea și viața veacului ce va veni.

Răbdarea sfinților este starea sufletească a acestei rămășițe. Această liniște febrilă este dată de experiența susținută a dependenței lor exclusive de puterea ocrotitoare și călăuzitoare a lui Dumnezeu. Percepțiile lor nu sunt diminuate și nici sublimate. Ele se află, însă, sub controlul Duhului Sfânt ca urmare a sigilării lor speciale. Psihologia actuală nu ar putea descrie sau analiza sensurile și semnificațiile acestei stări sufletești, din lipsa multor aspecte care actualmente lipsesc. Numai cei care vor fi în această fericită situație vor ști care este și cum este paciența lor. Ceea ce putem face de pe acum este să învățăm să ne supunem viața Duhului Sfânt și să ne antrenăm în răbdarea sfinților.

Imagine de Felix Lichtenfeld de la Pixabay

Articolul 206 – Paciență apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro