Domnul zisese lui Avraam: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Geneza 12:2

Teritoriul pe care îl deține un stat organizat și funcțional este țara poporului care o locuiește, o apără și o dezvoltă. Cetățenii sunt atașați emoțional și cultural de țara lor și se simt confortabil cu meleagurile de care le sunt legate amintirile, visurile și relațiile. Identitatea națională și personală este legată de numele, geografia și cultura țării de baștină.

Avraam a avut un moment de cumpănă când a înțeles planul și porunca lui Dumnezeu de a se strămuta în Canaan. Dar, ca părinte al credincioșilor, a dat curs demersului divin fără nici o șovăială. Ceea ce avea să întâmpine pe drum și la fața locului, era deocamdată necunoscut, dar Avraam știa un lucru: Când Dumnezeu hotărăște ceva, planul Său este cel mai bun pentru cei ce se încred în El.

În acest context se poate pune o întrebare legitimă: ”Până la urma urmei, care era țara lui Avraam: Mesopotamia, sau Canaanul, sau nici una dintre cele două?” Răspunsul corect este ultima variantă. Pavel înțelege foarte bine acest lucru atunci când afirmă că de fapt Avraam „aștepta cetatea care are temelii tari, al cărui meșter și ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10) Nu putem nega faptul că Avraam se simțea atașat emoțional de locurile în care locuise cândva, altfel nu ne putem explica de ca l-a trimis pe Eliezer din Damasc să aducă o soție pentru Isaac din Haran, care purta numele fratelui său și unde se afla mormântul tatălui său, Terah.

În ultimii treizeci de ani foarte mulți dintre noi au trebuit să-și schimbe locul de reședință, uneori în condiții destul de dure din punct de vedere economic și existențial. Mulți dintre noi și-au schimbat țara. Despre patrie este o altă discuție. Atașamentul de patria cerească ne poate fi de mare folos în transhumanța noastră pământească.

Imagine de Mabel Amber de la Pixabay