217 – Balast

Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. 2 Corinteni 4:17

Sensul principal al cuvântului „balast” este acela de greutate necesară echilibrării unor mijloace de transport în aer, pe apă sau în mediul submarin. Balastul este o greutate banală și ieftină, aflată la îndemână, dar care este folosită în mod foarte ingenios pentru îndeplinirea unei misiuni cu succes. Fără balast, nici aerostatul, nici cargoul fără încărcătură și nici submarinul nu s-ar descurca deloc. Balastul este greutatea necesară succesului.

Apostolul Pavel meditează pe marginea sensului vieții și ajunge la concluzia că dificultățile curente constituie mijloace eficiente pentru marile realizări spirituale pe care le sugerează prin metafora „greutate veșnică de slavă”. Este ca și cum Pavel ar spune: „greutățile banale și inerente ale existenței au meritul de a contribui la prefigurarea valorilor consistente cu semnificație veșnică de mare calibru.

Am putea lua de exemplu asocierea în viață cu un partener mai greu de înțeles sau cu un șef sau coleg mai sensibil și pretențios. La prima vedere s-ar putea considera această situație ca fiind o asociere nefericită, dar s-ar putea dovedi cu timpul că alături de oamenii dificili există toate condițiile pentru dezvoltarea unor trăsături de caracter sau aptitudinii care altfel ar rămâne în stadiul rudimentar. Din perspectiva veșniciei, răbdarea, amabilitatea, anduranța, stabilitatea emoțională, reziliența și altele trăsături de caracter din acest buchet pot fi considerate avantaje care să facă diferența dintre salvat sau pierdut. Și atunci stânjeneala de la începutul relației se va dovedi o mare binecuvântare. Fie slăvită școala lui Hristos în care necazurile vieții noastre de zi cu zi cizelează un caracter de valoare eternă.

Articolul 217 – Balast apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro