100 de zile de rugaciune

229 – Iarbă

Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor? Luca 12:28

Un fir de iarbă este o adevărată capodoperă a creației. Firava plantă este înzestrată cu o sumedenie de dotări care o fac să fie un adevărat tezaur de resurse și posibilități. Aș putea enumera câteva lucruri esențiale: Iarba este un organism viu dotat cu o putere fantastică de a răzbi spre lumină, viață și afirmare. Naturaliștii ne spun că în vârful firului de iarbă se exercită uneori o presiune de câteva mii de atmosfere care o face în stare să perforeze asfaltul pentru a ieși la suprafață. Dacă iarba poate face acest lucru, oamenii înzestrați cu atâtea altele de ce nu ar putea răzbate prin dificultăți să ajungă la lumină. Iarba parcă „știe” că dacă ajunge la lumină este salvată. Omul să fie mai puțin „știutor”?

Trăsătura de „caracter” pe care am putea să o identificăm cu ușurință la iarbă este mai multe. Una dintre ele este smerenia. Alta este dăruirea de sine. Am mai putea aminti, capacitatea de a se disemina și a se înmulți, sau puterea de regenerare după ce este tăiată. Vorba lui Dan, căpitan de plai răspunzând amenințării cu moartea din partea tătarului invadator: „Ce simte firul ierbii când coasa îi e vecină?/ Va răsări la anul mai fragedă …

Poporul este ca iarba, iar poporul suntem noi, suflați de Vântul Domnului. Unduitori după o sinusoidă specifică, dar firul de iarbă se dovedește net superior poporului. Nu este târziu să fie recuperată diferența. Există Soare și ploaie. Ne mai trebuie rugăciune și credință. Atenție că la rugăciunea noastră întâi sunt binecuvântați cei răi. Să nu ne fie cu supărare, iarba nu ar face-o. Și ei sun tot copiii Domnului și are Cui să-i pese de ei. Și de noi, bineînțeles!

Articolul 229 – Iarbă apare prima dată în Redesteptare si reforma.