237 – Pacoste

Potrivnica ei o înțepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. 1 Samuel 1:6

Nu este greu să ne dăm seama despre cine este vorba. Tabloul este prea cunoscut. Comportamentul Peninei nu poate fi scuzat chiar dacă, psihologic poate fi explicat. Intenția și planul lui Elcana de a avea copii, cu orice preț, s-a dovedit a fi total neinspirat în ce privește consecințele asupra climatului propriei sale familii. În jurul poligamiei antice și contemporane se pot purta discuții interminabile, dar consecințele nu sunt greu de constatat de către cel mai simplu observator.

Penina a devenit curând o pacoste pe capul Anei. Atenția și asigurările date de soțul ei, Anei, nu reușeau să diminueze suficient de mult năpasta care se abătea sistematic asupra sufletului ei. Cu cât Elcana era mai atent și tandru cu Ana, cu atât nenorocirea Anei era mai mare datorită insistenței cu care Penina îi făcea viața amară cu intenția vădită de a o descalifica și a o îndepărta de lângă soțul ei. Aici sunt multe de discutat, dar un lucru merită luat în considerație: soluția Anei în caz de calamitate personală.

Ana merge în audiență direct la Dumnezeu, despre Care se credea că o făcuse sterilă. Iar rugăciunea ei nu era o simplă rostire a unei poezii deja cunoscute. „Ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului” (v.12) Atât de mult stătea în rugăciune încât lui Eli începe să i se pară ciudat un astfel de obicei, și pentru ca pacostea să fie totală, merele preot începe să o dojenească bănuind-o de exces de alcool. Paharul nedreptăților ajunge la cota maximă, dar Ana nu se dezminte: nu se supără nici pe biserică, nici pe oamenii răi de lângă ea și nici pe Dumnezeu, ci vărsâdu-și durerea înaintea Domnului, Îi face o propunere și face o promisiune. Peste un an de zile, lipsa Anei de la Templu avea deja un motiv binecuvântat. Domnul a ascultat rugăciunea Anei care se va transforma într-o mare cântare, atât de mare încât a ajuns până la noi. O putem învăța în caz de pacoste, năpastă sau belea.