262 – Jale

Toți fiii și toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie, dar el nu voia să primească nici o mângâiere ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu în locuința morților.” Și plângea astfel pe fiul său. Geneza 37:35

Jalea este un lucru inevitabil pentru contextul actual al vieții noastre. Jalea este determinată de moarte. Este reacția noastră de supraviețuire și vindecare după pierdere. Există aici o mențiune de făcut. Jalea celui neprihănit diferă de jalea celui nepocăit. Mai înainte de a continua, simt o dificultate de a face referire la cei neprihăniți și la cei răi, din pricina nepriceperii mele de a face distincția, pentru că există neprihăniți pe care nu-i observ și calific pe unii ca pierduți, dar ei ar putea fi iubiți de Dumnezeu la fel ca ceilalți. Și atunci reformulez: Există o diferență între cei care se jelesc în timp ce se află în Hristos și cei care jelesc pe cont propriu.

Am o dificultate cu Iacov pentru că el era după Iaboc, mult după Iaboc, iar plânsul și jalea lui ar trebui să fie puțin mai luminoase, sau mi se pare mie. De ce să nu recunoaștem lucrurile așa cum ni le descrie Biblia. Iacov era un om profund spiritual (măcar acum când se vorbește despre jalea lui) și se plânge ca și când ar fi pierdut totul și orice fel de speranță.

Poate că nu ar trebui să fim prea exigenți nici cu alții nici cu noi, atunci când este vorba despre comportament sau reacții comportamentale. Aici avem o problemă cu imaginea pe care vrem să o avem despre noi și despre credință și experiența reală prin care trecem. Observ că Iacov nu ține la felul în care este văzut și descris de alții, ci plânge pur și simplu din toată inima sa, sincer și nedisimulat. Să fim sinceri, Iacov este concentrat numai pe durerea lui și atât.

Merită de contemplat scena reîntâlnirii lui Iacov cu Iosif chiar în Egipt, înainte de învierea drepților. Poate că aceasta ar putea fi cea mai frumoasă demonstrație a felului în care funcționează „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați.” Totuși acesta este un caz rarisim. Pentru noi ceilalți marea mângâiere va fi atunci când la sunetul de trâmbiți… Pe locuri! Fiți gata! Start…

Articolul 262 – Jale apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro