282 – Calomnie

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab atunci sunt tare. 2 Corinteni 12:10

Pavel enumeră calomnia printre elementele caracteristice supliciului său ca apostol al lui Hristos. Motivația demersului său spiritual este Hristos, ceea ce face dificultățile slujbei să fie acceptate cu calm și stoicism. Nu numai că Pavel nu se plânge de relele tratamente suportate în periplul său misionar, ci el este în stare să se simtă chiar și într-un soi de confort.

Calomnia este o minciună răutăcioasă intenționată să distrugă demnitatea personală a celui ultragiat. Trebuie să recunoaștem că numai o condiție sufletească excepțională ne-ar putea face în stare să urmăm exemplul lui Pavel în a trata cu liniște sufletească un asemenea tratament rău. Adevărul este însă că acest lucru este posibil, chiar dacă omenește este foarte greu de conceput așa ceva.

Când un om profund spiritual este calomniat, supraviețuirea sa emoțională este asigurată de calitatea relației sale cu Dumnezeu. Mintea este principala armă de apărare într-un asemenea caz. Mintea celui ascuns cu Hristos în Dumnezeu vede dincolo de realitățile imediate. Exemplul diaconului Ștefan este absolut convingător. În timp ce pietrele au început să-i zdrobească trupul lovindu-l fără nici un fel de milă, mintea sa era conectată la centrul de comandă al lumii unde Dumnezeul lui stătea pe tron, dominând lumea, oamenii și pe omorâtorii săi. Liniștea sa sufletească nu mai putea fi tulburată de nimic, de absolut nimeni și nimic. Calomnia este mic copil pe lângă supliciul lui Ștefan, deci cu mintea conectată la Dumnezeu, poți și tu, pot și eu merge înainte cu fruntea sus pentru Hristos.

Articolul 282 – Calomnie apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro