284 – Dat

Ioan i-a zis: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.” Ioan 3:27

Dintre cele peste cincizeci de sensuri pe care le rețin dicționarele pentru cuvântul „dat” vom folosi aici pe acela de condiție, situație, statut, limită impusă de realitatea obiectivă pe care noi nu o putem controla, așa că singura noastră posibilitate este aceea de a o accepta. Ioan Botezătorul este foarte bine cumpănit atunci când este confruntat cu limitele lucrării sale. El este animat de o claritate cristalină cu privire la rolul său ca înainte mergător al lui Mesia. Pentru că nu dorea să creeze confuzie în această privință el și-a afirmat de la bun început statutul. Ioan nu avea decât să lucreze cu râvnă între limitele impuse de propriul statut și să lase în seama lui Dumnezeu ceea ce depășea nivelul său de competență.

Ne-a rămas o rugăciune de-a sfântului Anton cel mare care are legătură cu ceea ce ne este dat:

”Doamne: dă-mi putere să accept ce nu se poate schimba, să schimb ce se poate și trebuie, și mai presus de toate înțelepciunea de a face deosebirea dintre cele două.” (Redarea este în cuvintele mele).

Dacă privim cu atenție ansamblul factorilor care ne determină viața, vom descoperi cu oarece luciditate și curaj o serie de lucruri date, pe care nu le putem nici modifica și nici influența. Asemenea lui Ioan Botezătorul nu avem decât să începem să colaborăm cu ele și vom constata că acestea ne-ar putea deveni chiar prieteni și susținători. Limitele ar putea fi considerate avantaje, cu puțină bunăvoință și răbdare. Și dacă presupusele dezavantaje se pot transforma în motive de bucurie și împlinire, ce va fi atunci cu aspectele cu adevărat binecuvântate ale vieții? Mulțumire, recunoștință și laudă pe toată linia. Credința dată nouă de Dumnezeu poate face acest lucru în viețile noastre. S-o lăsăm să lucreze după logica și strategiile ei.

Articolul 284 – Dat apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro