292 – Îmbătrânit

Eli a căzut de pe scaun…căci era om bătrân și greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani. 1 Samuel 4:18

Îmbătrânirea este un proces ireversibil și nefast care lucrează în mod progresiv și continuu în viața noastră. Îmbătrânim chiar dacă luăm toate măsurile de a face să întârzie cât se poate de mult acest lucru. Sigur că există și o serie de avantaje ale faptului de a fi trecut prin întâmplările și faptele vieții și de a fi văzut multe în timpul anilor de serviciu, mai ales dacă nu am trecut prin viață degeaba. Există o anumită înțelepciune de pe urmă nu numai a românului ci și a oricui se gândește serios la acest lucru, dar cu toate acestea, îmbătrânirea nu este prea atractivă nici de la distanță, nici de aproape.

Eli a căzut de pe scaun și și-a fracturat în mod fatal ceafa pentru că era prea bătrân să-și mai poată coordona în mod corespunzător reacțiile fizice și mișcările în momentul în care a fost copleșit de emoție la aflarea veștii că chivotul a fost luat ca pradă de război de către filisteni. Mușchii, oasele și nervii săi nu mai puteau face față solicitărilor prea mari iar lucrul acesta a devenit letal într-un moment de criză extremă.

Dacă nu putem preveni îmbătrânirea trebuie să căutăm strategii de a utiliza cât mai bine potențialul de vitalitate care ne-a mai rămas. Grija pentru buna funcționare a corpului nostru prin adoptarea celor mai bune principii privind stilul de viață constituie o parte însemnată a acestei responsabilități față de ceea ce Scriptura numește „templul Duhului Sfânt”. Pozițiile extreme nu se dovedesc a fi cel  mai bun remediu pentru îmbătrânire, de aceea este necesară o preocupare atentă pentru înțelegerea cât mai  bună a nevoilor noastre specifice vârstei și statutului pe care îl avem și apoi să vedem ce oferte ne poate arăta realitatea materială, mediul natural și condițiile economice în care ne aflăm.

Dar cea mai însemnată prevenție privind îmbătrânirea se adresează sufletului și nevoilor, potențialului de slujire și beneficiilor pe care acesta le poate oferi celor din jur. Adoptarea unei atitudini avansate de slujire și dăruire de sine este cel mai înțelept lucru pe care îl putem face, dacă nu ne-am pus deja o asemenea problemă. O dragoste sinceră și generoasă față de cei din jur face viața să merite a fi trăită chiar și numai pentru finalul ei. Perspectiva unei așezări din nou a lucrurilor ne motivează pentru cea mai bună pregătire, conștienți fiind că numai caracterul poate fi exportat în cealaltă realitate care ni se pregătește și ne așteaptă. În brațele lui Dumnezeu viața și moartea pot fi deopotrivă de valoroase, după lecția lăsată de Moise pe muntele Nebo, față în față cu Canaanul.