312 – Camarad

Când a ieșit afară a întâlnit pe un tovarăș de slujbă care îi datora doar o sută de lei. Matei 18:28

Camaraderia presupune mult timp de activitate petrecut împreună, fapt care determină în mod normal un grad avansat de înțelegere și întrajutorare. În contul acestei relații, ortacul iertat ar fi trebuit să manifeste același spirit iertător față de colegul său mic dator. Dar nu a fost așa. Întâmplarea cu datornicul neiertător scoate în evidență trăsăturile sale negative grave de caracter. Dacă ar fi doar un episod izolat undeva, cândva, problema nu ar fi atât de gravă, dar aici este vorba despre noi, despre noi toți.

Ori de câte ori manifestăm intoleranță față de datornicii noștri suntem în postura camaradului fără milă. Necazul este că nu conștientizăm disproporția scandaloasă dintre iertarea pe care ne-o oferă Dumnezeu și iertarea pe care suntem datori să ne-o acordăm unii altora. Ca supuși ai aceleași Împărății, suntem colegi cu toții, iar colegialitatea noastră ar trebui să se manifeste mai vizibilă și mai duioasă de cum se întâmplă de obicei.

Sentința pronunțată asupra colegului fără caracter este o aluzie la situația celor care nu fructifică nemărginita bogăție a harului printr-un comportament aspru și lipsit de înțelegere. Avem nevoie urgentă să contemplăm mai atent Stăpânul și să lăsăm ca îndurarea Lui să ne inspire gândurile și pornirile inimii. Când ieșim de la locul de întâlnire cu El, unde ne-a mai iertat și de data aceasta, să-I arătăm iubirea spre tovarășii de slujbă pe care-i întâlnim în cale. Uneori aceștia nu au nevoie de mai mult decât de zâmbetul nostru binevoitor ca al unuia care a fost scos dintr-o mare belea. Adevărat, adevărat vă spun că un asemenea zâmbet poate face cât toate predicile la un loc, pentru cineva care are așa mare nevoie de un gest de bunăvoință.

Articolul 312 – Camarad apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro