Absalom – bunăvoință subversivă

Devoțional zilnic

Absalom îi zicea: „Iată, pricina ta este bună şi dreaptă; dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.” 2 Samuel 15:3

David nu a putut suporta prea mult despărţirea de fiul său Absalom, pe care s-a grăbit să-l aducă acasă din exilul în care acesta se retrăsese. Se temuse să nu fie pedepsit de tatăl său, care suferea pentru moartea lui Amnon. Dar această faptă de clemenţă regală şi părintească nu avea să fie apreciată nici pe departe de Absalom, care era pornit serios spre rău.

Speculând nemulţumirile poporului care venea la curtea lui David pentru judecată şi dreptate, Absalom a început să atragă atenţia tuturor spre sine, arătându-le petiţionarilor o bunăvoinţă subversivă. El ponegrea cu discreţie capacitatea tatălui său de a mai face faţă treburilor publice, sugerând cu măiestrie că era vremea marilor schimbări politice.

Probabil că nu a fost o surpriză pentru Absalom să observe cât de repede se întorcea poporul de la fidelitatea faţă de unul dintre cei mai puternici Împărați ai săi, spre un tânăr fără experienţă politică, dar care promitea vremuri mai bune. Orice minte sănătoasă putea face deosebire între lucruri, dar se pare că vremea judecăţii sănătoase trecuse şi venise vremea confuziei şi a mişcărilor lipsite de noimă.

Dumnezeu îl putea înştiinţa pe David despre lovitura de stat care se prefigura, dar a ales să lase lucrurile să curgă pe făgaşul lor aducător de durere. Judecata divină se desfăşura după cel mai natural scenariu. David mai avea încă de plătit pentru păcatele sale, iar Absalom se pregătea intens să şi le plătească pe ale sale. Războiul civil bătea la porţi, iar David era cu totul neinformat despre pericol.

Succesul la un pas de tine:

De ce crezi că serviciile secrete ale lui David nu au funcţionat pentru a preîntâmpina puciul lui Absalom? Observă că, atunci când Dumnezeu pregăteşte o surpriză, secretul este total. Succes în a scoate învăţătura!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit