Adevărata autoritate

Devoțional zilnice

Stăpânirea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărâmarea voastră. (2 Corinteni 10:8)

Într-un dialog imaginar cu Dumnezeu, filosoful Fernando Savater spune în cartea sa Les Diez Mandamientos en el siglo XXI: Tradicion y actualidad del legado de Moises [Cele zece porunci ale secolului XXI: Tradiţie şi actualitate a poruncilor lui Moise]: „În ciuda cerinţelor tale, această idee bună de a-i cinsti pe părinţi a avut uneori consecinţe foarte negative. Nu ştiu dacă ai fost mult pe la cinema, dar dacă eşti pasionat de cea de-a şaptea artă, îţi vei aduce aminte de un film al lui Alfred Hichcock, intitulat Psihoza. Acolo sunt arătate problemele cu care se confruntă un băiat sărac din cauza dragostei excesive pentru mama sa. Într-un asemenea mod, chiar dacă nu neg a fi o idee bună, cred că, la fel ca pentru toţi, trebuie nuanţată” (p. 71).

Da, nu putem nega că sunt părinţi care i-au dus pe copiii lor la ruină. Rezultă că ascultarea faţă de părinţi este subordonată voinţei lui Dumnezeu. După cum Domnul ne cere să ascultăm de porunci „pentru a fi fericiţi” (Deuteronomul 10:13), autoritatea părinţilor noştri trebuie să fie orientată spre binele nostru temporar şi veşnic. Nu este cazul exemplului dat de Savater când face aluzie la filmul Psihoza.

În Biblie găsim un exemplu bun în care copiii nu trebuie să urmeze calea părinţilor lor. După răzvrătirea lui Core împotriva lui Moise, Dumnezeu a ordonat ca cei care doresc să trăiască să se îndepărteze de rebel. La câteva momente după, pământul s-a deschis şi „i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor”(Numeri 16:32). Şi ce s-a întâmplat cu copiii lui? Cuvântul lui Dumnezeu declară că „fiii lui Core nu au murit” (Numeri 26:11). Ei s-au hotărât să se separe de părinţii lor decât să nu asculte de Dumnezeu.

Câteodată uităm că „autoritatea” nu are nimic de-a face cu autocraţia şi autoritarismul. „Autoritatea” derivă din termenul latin auctoritas, care iniţial provenea din auctor şi din augere, care înseamnă a creşte, a promova, a progresa. Ceea ce face ca cel care are „autoritate” trebuie să ne ajute să creştem, să fim mai buni. Este acest tip de autoritate părintească pe care trebuie să o onorăm întotdeauna. Orice ar spune Savater, această autoritate nu va aduce niciodată rezultate negative.

#cinsteştepărinţii

Acest articol face parte din cartea „365 Share: Urmărește profilul” de Vladimir Polanco

 

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit