Adevărații creștini sunt fericiți

Devoțional zilnic

Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră! (Psalmii 68:19)

Creștinii ar trebui să fie cei mai veseli și fericiți oameni. Ei trebuie să fie conștienți de faptul că Dumnezeu este Tatăl lor și prietenul lor veșnic. Însă mulți din cei ce se socotesc creștini nu reprezintă în mod corect religia creștină. Ei au o înfățișare tristă, ca și când ar fi sub un nor. Vorbesc adesea de marile sacrificii pe care le-au făcut pentru a deveni creștini. Adresându-se celor care nu L-au acceptat pe Hristos, le dau de înțeles, prin propriul lor exemplu și prin ceea ce le spun, că trebuie să renunțe la tot ceea ce face viața plăcută și plină de bucurie. Ei aruncă un văl de întuneric asupra fericitei nădejdi creștine. Ei lasă impresia că cerințele lui Dumnezeu constituie o povară chiar și pentru sufletul binevoitor și că trebuie sacrificat tot ce ar aduce plăcere sau ar încânta gustul.

Nu ezităm să spunem că această categorie de așa-ziși creștini nu au înțeles esența. Dumnezeu este iubire. Cine rămâne în Dumnezeu rămâne în dragoste. Toți cei care s-au familiarizat, prin cunoașterea din proprie experiență, cu iubirea și mila plină de duioșie a Tatălui nostru ceresc vor răspândi lumină și bucurie oriunde s-ar afla. Prezența și influența lor vor fi pentru cei din preajma lor ca mireasma florilor parfumate, deoarece ei sunt legați de Dumnezeu și de cer, iar curăția și frumusețea fără seamăn a cerului sunt transmise de ei tuturor acelora care ajung sub influența lor. Acest lucru face din ei lumina lumii, sarea pământului.

De unde își ia artistul obiectul contemplării sale? Din natură. Însă marele Artist a pictat pe pânza cerului slava apusului de soare. El a colorat și poleit cerurile cu aur, argint și purpuriu ca și când porțile cerești ar fi larg deschise pentru ca noi să putem avea o licărire a acestora, iar imaginația noastră să poată prinde slava de acolo.

Pe măsură ce suntem atrași de frumosul din natură și vom asocia lucrurile pe care Dumnezeu le-a creat pentru fericirea oamenilor cu caracterul Său, noi Îl vom considera pe Dumnezeu un Tată duios, iubitor, și nu doar un judecător aspru… Contemplându-L pe Dumnezeu în natură, inima este însuflețită și începe să vibreze de iubire profundă, amestecată cu respect și reverență. – Review and Herald, 25 iulie 1871

Leave a CommentSubmit