Aici jos

Devoțional zilnic

Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. – Evrei 13:14

Mulţi oameni cred că ultima iarnă a fost cea mai posomorâtă, cea mai gri, cea mai fără soare care a existat vreodată. Întunericul era atât de greu, încât îl puteam simţi în oasele mele. Am avut nevoie de o vară întreagă plină de strălucirea soarelui pentru a îndepărta acele zile mohorâte şi pentru a le transforma într-o amintire îndepărtată.

Acum, când vara a trecut din nou şi am intrat forţat în toamnă, mă găsesc pe pragul unei alte ierni mohorâte, pregătindu-mă să păşesc în mod dizgraţios în lunile întunecate din faţă. Ca un trădător de neiertat, eu, care cu adevărat iubesc iarna şi fiecare anotimp care se schimbă, îmi dau seama, de fapt, că doresc să zbor în sud pe timpul iernii cu păsările călătoare.

Într-un efort de a-mi calma spiritul împotriva întunericului care se apropie, am început să pun în mişcare tehnicile obişnuite de liniştire: lumânări, beculeţe, am început iar să coc. Este incredibil cât de multă bucurie poate produce o mică lumină, când împrăştie întunericul, şi mirosul mângâietor al gătitului, care umple casa cu asigurarea hranei.

În acelaşi fel în care corpul meu rezistă zilelor lungi şi împovărătoare fără soare, şi sufletul meu rezistă să trăiască aici jos, pe această planetă întunecată, obosită, tristă. Insă, de fiecare dată când cad într-o lipsă de comunicare cu Creatorul meu, sunt uimită cât de uşor îmi este să mă obişnuiesc cu această stare. Rezistenţa mea mentală faţă de iarna din jurul meu este de departe mai mare decât rezistenţa mea la iarna din lumea spirituală. Orele pe care le-am petrecut încălzindu-mi sufletul în prezenţa lui Isus se pierd repede în lucrul activ şi stresul din viaţa de zi cu zi. Iarna se furişează înăuntru şi ia în stăpânire sufletul meu înainte ca eu să ştiu că este acolo şi conştientizez care este situaţia doar când simt durerea că am ajuns într-un loc de care nu aparţin. Ellen White spunea că „prin vorbe deşarte, prin clevetiri sau prin neglijarea rugăciunii, putem pierde într-o singură zi prezenţa Mântuitorului şi va fi poate nevoie de multe zile de cercetare deznădăjduită pentru a-L găsi şi a recâştiga pacea pe care am pierdut-o” (Ellen White, Hristos, Lumina lumii, 83). Din fericire, nu suntem la mila vremii în viaţa noastră spirituală. Nu putem fi niciodată despărţiţi de Domnul, nici măcar o singură zi, dacă noi consimţim să stăm doar în prezenţa Sa.


Celeste Perrino-Walker

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit