Albinuțele și memorarea Bibliei

Devoțional zilnice 4 noiembrie 2018

Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! – Psalmi 119:11

Oamenii care dezvoltă strategii bune de memorare își îmbunătăţesc memoria în general. Memorarea cuvintelor și a semnificaţiei acestora și rostirea acestora este crucială pentru orice comunicare umană eficientă. Așa că, începând cu anul 1925, copiii de pe teritoriul Americii au participat la Olimpiada Spelling Bee (n.tr. Concurs de ortografie) în școli, la nivel local și regional, sperând să ajungă la faza naţională Spelling Bee din Washington D.C. Cam 11 milioane de elevi participă an de an la acest proiect educaţional. Proiectul îi ajută să înveţe gramatică, să-și dezvolte vocabularul, să concureze într-un mediu încurajator, să fie interesaţi de originea și etimologia cuvintelor, să-și dezvolte o serie de abilităţi cognitive, inclusiv abilitatea de a face faţă presiunii și le dezvoltă încrederea de a vorbi în public și de a-și accepta greșelile.

Dacă memorarea cuvintelor este atât de importantă, de ce să nu primească și memorarea Cuvântului lui Dumnezeu o atenţie similară. Între 4 şi 6 noiembrie 2009, 300 de participanţi – copii și tineri între 7 şi 18 ani – s-au adunat în Washington D.C. pentru prima Olimpiadă naţională anuală. Sponsorizată de Fundaţia Shelby Kennedy, competiţia cheamă tinerii înapoi la arta uitată a memorării Scripturii, precum și la învăţarea, vorbirea și trăirea credinţei lor creștine. Fiecare participant ajunge să aibă propria sa experienţă cu Cuvântul lui Dumnezeu!

Nu există minte goală și e imposibil să nu te gândești la ceva. Dacă nu ne umplem mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu, alte gânduri seculare sau chiar vulgare o vor ocupa. Memorarea pasajelor din Biblie nu este doar o chestiune de dobândire de cunoștinţe, ea ne poate proteja de păcat și ne întărește viaţa spirituală. În Psalmii 119:11 citim: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!”

Când ești rugat să spui un pasaj din Biblie pe de rost, cât de multe îţi vin în minte? Deci, de ce să nu te provoci singur – și pe toţi cei apropiaţi ţie – să memorezi în fiecare zi un text biblic? Poate fi un pasaj fundamental pentru mesajul advent sau, după preferinţă, orice altceva. Nu contează pe care-l alegi, acest obicei îţi poate aduce mintea mult mai aproape de Cuvântul lui Dumnezeu și te aduce în armonie cu voia Sa pentru viaţa ta.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro