1. Ce nemulţumire aveau evreii care vorbeau greceşte?
Faptele 6:1
În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele.
„Pricina cârtirii era o pretinsă neglijare a văduvelor evreilor care vorbeau greceşte la împărţirea ajutoarelor de toate zilele. Orice inegalitate ar fi fost contrară spiritului Evangheliei, totuşi Satana a izbutit să dea loc la bănuială. Măsuri categorice şi imediate trebuiau luate acum pentru a înlătura orice pricină de nemulţumire, ca nu cumva vrăjmaşul să triumfe în efortul lui de a pricinui o discordie printre credincioşi.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 66–67
Soluţia propusă de apostoli a fost ca evreii să aleagă dintre ei şapte bărbaţi care să slujească [diakoneō] la mese (Faptele 6:2), iar ei să se ocupe cu rugăciunea şi cu „propovăduirea [diakonia] Cuvântului” (vers. 4). Termenii diakoneō şi diakonia fac parte din acelaşi familie, iar singura diferenţă este dată de cuvintele care le urmează: „la mese” (vers. 2) şi „Cuvântului” (vers. 4). Acestea, împreună cu termenul tradus prin expresia „de toate zilele” (vers. 1), ne ajută să deducem cele două elemente principale ale activităţii zilnice a bisericii: învăţătura („Cuvântul”) şi părtăşia („mese”), cel de-al doilea constând din masa comună, Cina Domnului şi rugăciuni (Faptele 2:42,46; 5:42).
Fiind administratorii autorizaţi ai învăţăturilor lui Isus, apostolii aveau să se ocupe în principal cu „propovăduirea Cuvântului” şi cu rugăciunea, iar cei şapte diaconi, cu activităţile de părtăşie din cele câteva biserici din casele creştinilor. Îndatoririle lor nu se limitau totuşi la atribuţiile obişnuite ale diaconilor de astăzi. Ei au fost practic ajutoarele apostolilor în biserica creştină. Mai târziu, au fost rânduiţi prezbiteri care să conducă bisericile locale.
2. Cum au fost aleşi cei şapte diaconi şi cum au fost trimişi în lucrare?
Faptele 6:2-6
2. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.
3. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta.
4. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.”
5. Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.
6. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.
Candidaţii trebuiau aleşi după criterii morale, spirituale şi practice: trebuiau să aibă o reputaţie bună şi să fie plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune. Cu aprobarea comunităţii, cei şapte au fost aleşi şi apoi trimişi prin rugăciune şi punerea mâinilor. Ritualul acesta pare a simboliza recunoaşterea publică şi conferirea de autoritate în slujba de diaconi.
Ce uşor apar disensiunile între credincioşi! Ce putem face pentru a menţine pacea între noi şi pentru a ne concentra mai degrabă asupra misiunii?
Post-ul Alegerea celor şapte apare prima dată în Studiu Biblic.