Aleși pentru a fi mântuiți, 2 februarie

În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui. Efeseni 1:4

Noi trebuie să credem că suntem aleși de Dumnezeu, pentru a fi mântuiți prin exercitarea credinței, prin harul lui Hristos și prin lucrarea Duhului Sfânt; și trebuie să-I aducem slavă lui Dumnezeu și să-L lăudăm pentru o astfel de manifestare uimitoare a favorii Sale. Iubirea lui Dumnezeu este cea care atrage sufletul către Hristos, ca să fie primit cu duioșie de către El și înfățișat Tatălui. Prin lucrarea Duhului, relația divină dintre Dumnezeu și păcătos este restabilită. Tatăl spune: „Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu. Îmi voi arăta dragostea Mea iertătoare față de ei și voi revărsa bucuria Mea peste ei. Ei vor fi comoara Mea deosebită; pentru că acest popor pe care l-am ales ca să fie al Meu va vesti lauda Mea”. ( Vezi Ieremia 30:22; 31:1,33; Exod 19:5).

Hristos cheamă sufletele să vină la El și este în interesul nostru prezent și veșnic să ascultăm și să răspundem acestei chemări. Isus spune: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi ”(Ioan 15:16). Atunci fie ca toți cei numiți copii ai lui Dumnezeu să răspundă invitației lui Hristos și să se așeze acolo unde lumina cerului va străluci asupra lor, unde își vor da seama ce înseamnă să fii ascultător și împlinitor a cuvintelor lui Hristos, ce înseamnă să urmezi Lumina lumii și să fii acceptat în Cel Preaiubit.

Tot ce putea face Dumnezeu pentru mântuirea omului a fost făcut. El a revărsat comorile cerului într-un singur Dar bogat. El invită, stăruie, îndeamnă; dar nu-i va forța pe oameni să vină la El. El așteaptă cooperarea lor. El așteaptă consimțământul voinței, ca să poată dărui păcătosului bogățiile harului Său, rezervate pentru el de la întemeierea lumii…. Domnul nu intenționează ca puterea omenească să fie paralizată; ci prin cooperarea cu Dumnezeu, omul poate deveni un mijloc mai eficient  în mâinile Sale …. Domnul îi oferă omului privilegiul unui parteneriat cu Sine. – The Messenger, 26 aprilie 1893.

Devoționalul face parte din cartea  ”Ye Shall Receive Power ”  de Ellen G. White.  

Traducere și adaptare: Adina Păltineanu

Articolul Aleși pentru a fi mântuiți, 2 februarie apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro