Devoțional de seară

Animalele pe care le-am întâlnit

Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor,” Şi aşa a fost. – Geneza 1:24

Într-o seară de vineri, în 2015, când am ajuns acasă, se auzea „miau, miau” dinspre un covor aruncat undeva, plin de mizerie. Surprinsă, am căutat să văd dacă sunt pisici. Pentru că apoi, pentru un timp, nu am văzut şi nu am auzit niciun pisoiaş, temerile noastre au început să crească, în special din cauza mirosului neplăcut. Sâmbătă dimineaţa am auzit din nou pisoiaşi strigând: „Miau! Miau!” Răspunsul lor foarte slab ne-a condus la doi pisoiaşi cu ochii încă închişi. Cu ajutorul unei sticle improvizate pentru lapte, ei şi-au revenit. Din nefericire însă, cu tot efortul, dragostea şi grija noastră, pisoiaşii au rezistat doar o săptămână.

La început, când l-am cunoscut pe soţul meu, Norman, avea un câine. Bagga era un câine protector şi credincios, cu o blană neagră superbă, coadă stufoasă şi o privire fioroasă, dar inteligentă. După ce ne-am căsătorit, Norman m-a prezentat Baggei: „Aceasta este soţia mea. Să nu o superi.” Zece ani mai târziu, dispariţia prietenului lui canin l-a lăsat pe Norman cu inima frântă, în lacrimi şi foarte trist.

Apoi l-am avut pe Max, un căţeluş foarte fericit, cu blană neagră, lăbuţe albe şi pieptul alb. Max a crescut şi el mare şi a ajuns un câine credincios, iubitor şi foarte atent. În fiecare seară îl întâmpina pe Norman la poartă cu un dans, cu nişte sunete neobişnuite şi un salt în aer. Max a fost şi un bun „părinte adoptiv”, alergând peste drum ori de câte ori auzea căţeluşi strigând. Într-o ocazie a fost lovit de o maşină. Mă temeam de ce era mai rău şi m-am rugat să se facă bine. A reuşit să supravieţuiască cu ajutorul veterinarului. Din nefericire, după aceea Max a fost otrăvit. Această pierdere ne-a produs durere şi tristeţe.

Creaturile lui Dumnezeu, domestice sau sălbatice, au instincte foarte bune. Peste tot în lume, câinii au salvat oameni din incendii, inundaţii şi moloz. Tot aşa, Isus a venit să salveze întreaga lume de focul veşnic. El a venit să ne ajute să nu ne înecăm în furtunile vieţii. El ne scapă din molozul păcatului.
Când stau şi mă gândesc cum acei pisoiaşi abandonaţi o strigau pe mama lor, îmi amintesc de Isaia 49:15, care spune: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip!” În dragostea Sa pentru poporul ales, Isus S-a comparat pe Sine cu o găină care îşi strânge şi îşi protejează puii (Luca 13:34).

Prietenele mele, să învăţăm aceste lecţii spirituale valoroase de la animalele pe care le întâlnim.


Bula Rose Haughton Thompson