Anturajul

Devoțional zilnic 28 mai 2019

Nu vă înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune”. 1 Corinteni 15:33

O mare provocare a tinerilor, este anturajul. Dacă pentru Iosif provocarea tinereții a fost ispita imoralității, iar pentru tinerii din Babilon ispita a venit prin ofertele lumii, pentru tânărul prezentat de Domnul Isus în pilda fiului risipitor, încercarea a fost cauzată de prieteniile rele. 

Proverbul care spune: “Spune-mi cu cine te însoțești, să îți spun cine ești”, este unul foarte real. Probabil cu toții vom crede ca anturajul nu joacă un rol așa de mare în viața noastră, însă, comportamentul celor cu care vorbești cel mai mult se va lipi de tine fără să vrei, te va coborî sau te va înălța , te va face să strălucești sau te va pune într-o lumină proastă.

Fiul risipitor a cheltuit tot ceea ce a primit, nu pentru lucruri folositoare, ci pentru distracție și pentru a-și satisface plăcerile. Acest mod de a privi viața, l-a atras în cursa prieteniilor rele. Acest tânăr nu a fost atent la cine îi sunt prietenii, aceștia s-au adunat în jurului lui, fiind interesați nu de el, ci de banii lui.

Datorită acestui fapt, putem spune ca prieteniile lui au fost bazate pe conjunctură și nu pe principii. Adevăratele prietenii se realizează în dragoste și au ca fundament principii clare, iar daca nu suntem atenți la cei pe care îi alegem să ne fie prieteni, s-ar putea ca aceștia să ne strice obiceiurile bune.

Oana Man, Intructor exploratori, Tr.Sud

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro