Ascultă strigătele mele!

Devoțional zilnic

Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele…! De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită… Aş vrea… să alerg la adăpostul aripilor Tale. – Psalmii 61:1-4

Eram în autocar şi priveam în tăcere peisajul italian. Deodată, Geoff, soţul meu, s-a aplecat în faţă, şi-a dus palma la frunte şi a strigat:

– Am o arsură puternică în piept!

L-am întrebat alarmată dacă era bine. Nu mi-a răspuns. Încovoiat de durere, a băut nişte apă şi a luat nişte pastile de cărbune. După câteva minute, durerea a cedat. S-a îndreptat în scaun şi mi-a spus că ar vrea să continue jocul de cărţi. Observându-i însă paloarea feţei şi cămaşa udă de transpiraţie, l-am întrebat îngrijorată:

– Sigur eşti bine?

– Da, sunt bine, mi-a răspuns el, încercând să mă liniştească.

M-am aşezat înapoi în scaun şi am încercat să mă calmez. După cinci minute, soţul meu s-a agăţat de spătarul scaunului din faţă şi a strigat că arsura din piept se întorsese. Un prieten l-a sfătuit să meargă de urgenţă la spital. Soţul meu, medic de profesie, a acceptat şi mi-am dat seama că era ceva grav. Paralizată de frică, n-am putut să spun decât: „Ajută-ne, Doamne!” O asistentă de pe scaunul din spate şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a spus:

– Margie, hai să ne rugăm!

M-am prins de mâna ei ca de un colac de salvare. Am simţit că Dumnezeu mă cuprinde cu dragoste în braţele Sale, în timp ce o ascultam cerându-I cu calm călăuzire şi protecţie.

În timp ce şoferul încerca să găsească drumul până la cel mai apropiat spital, pastorul Quiroz a venit la noi, l-a îmbrăţişat pe Geoff şi a început să se roage fierbinte. În zece minute, am ajuns la spital. Medicii l-au examinat şi au stabilit că urma să sufere un atac de cord. M-am rugat iar: „Ajută-ne, Doamne!” în următoarele şase ore tulburi, i s-a făcut angiografia necesară şi i-au fost montate două stenturi care să deschidă artera descendentă anterioară stângă. După nouă zile, ne-am întors acasă. Cât de recunoscătoare am fost că soţul meu era în viaţă!

Când mă gândesc la ziua aceea, îmi este tot mai clar că Dumnezeu Se îngrijeşte de noi personal. Experienţa acesta ne-a ajutat să creştem în credinţă şi să alergăm la adăpostul aripilor Sale.

Doamne, ascultă-mi strigătele! Ajută-mă să mă adăpostesc sub aripile Tale!

Margie Salcedo Rice

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit