Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. (Geneza 6:9)
Urmărește ediția video aici.
Cât de simplă și copilărească era credința lui Noe în mijlocul necredinței lumii… Credința sa era desăvârșită prin faptele sale. El a dat lumii un exemplu, crezând întocmai ceea ce spunea Dumnezeu. Sub îndrumarea lui Dumnezeu a început să construiască arca, o corabie imensă, pe pământul uscat. Mulțimi veneau de pretutindeni pentru a vedea această priveliște ciudată… și pentru a asculta cuvintele serioase și stăruitoare ale acestui bărbat deosebit, care dădea impresia că el însuși crede fiecare cuvânt pe care îl rosteşte.
Cuvintele lui Noe erau însoțite de putere, căci vocea lui Dumnezeu era cea care vorbea oamenilor prin slujitorul Său. Unii erau profund convinși și ar fi dat atenție cuvintelor de avertizare, însă erau atât de mulți cei care batjocoreau și ridiculizau solia de implorare și chemare la pocăință, încât au preluat și ei același spirit, împotrivindu-se invitațiilor milei… și curând se numărau printre cei mai obraznici și sfidători batjocoritori; căci nimeni nu ajunge așa de nepăsător și atât de mult adâncit în păcat ca cei ce au avut odată lumina, care au fost convinși de Duhul lui Dumnezeu, dar I s-au împotrivit. În mijlocul batjocurii și disprețului popular, în mijlocul răutății și neascultării, Noe s-a distins prin integritatea și ascultarea sa neșovăielnică… El era din lume, însă nu era lumesc. Prin credincioșia sa neclintită față de cuvintele lui Dumnezeu, Noe a devenit obiectul disprețului și batjocurii. (…)
În timp ce vocea lui Dumnezeu se făcea auzită prin Noe, prin implorări și avertizări în condamnarea păcatului și nedreptății, Satana nu dormea; el își mobiliza forțele. Noe a fost pus la probă. A întâmpinat opoziție din partea oamenilor mari ai lumii, de la filozofi până la așa-numiții oameni de știință, care au încercat să-i arate că solia sa nu poate să fie adevărată, însă vocea lui nu a putut fi adusă la tăcere; timp de o sută douăzeci de ani, cuvintele de avertizare au continuat să fie auzite pe un ton serios, susținute de lucrul energic la corabie… Duhul lui Dumnezeu Se lupta cu oamenii ca să-i determine să accepte și să creadă adevărul, însă și sugestiile lui Satana erau ascultate; inimile lor rele erau mai înclinate să treacă de partea tatălui minciunii decât de partea Iubirii infinite care îi implora. Ei își manifestau indiferența și disprețul față de solemnele avertismente ale lui Dumnezeu, continuând să facă exact aceleași lucruri pe care le făceau înainte de a li se da avertizarea. (…)
Zilele lui Noe, ne spune Domnul Hristos, au fost la fel ca cele care vor precede revenirea Sa pe norii cerului. – Signs of the Times, 20 decembrie 1877