Aşteptarea în linişte

Devoțional zilnic

Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. Plângerile lui leremia 3:25,26

Când în casă sunt copii mici, nu se întâmplă prea des să se facă linişte. Iar, dacă se face linişte, se ridică întrebarea: „Ce fac? Sunt cumva în baie şi îndeasă hârtie igienică în toaletă? Nu cumva se acoperă cu loţiune de corp, complet îmbrăcaţi fiind? A descoperit careva ascunzătoarea pentru foarfece şi a început să execute tunsori gratuite?” Oricât de mult şi-ar dori părinţii pace şi linişte, sunetul liniştii este uneori mult mai alarmant decât cel mai strident ţipăt. Totuşi, în casa mea, cazul diametral opus acestora este solicitarea permanentă de ajutor. Aud: „Mami, mami, mami!” toată ziua. Şi de multe ori se referă la aceeaşi rugăminte. Le răspund copiilor, dar ei nu sunt în stare să aştepte răbdători să le îndeplinesc cerinţele.

Relaţia mea cu Dumnezeu rezonează uneori cu ceea ce se întâmplă în relaţia mea cu copiii. Mă trezesc uneori că fac multă gălăgie, cerându-I în mod repetat ajutorul şi încercând să-I captez atenţia. Uneori uit că Dumnezeu mă vede. El ştie ce fac. Îmi aude rugăminţile şi răspunde la ele în felul Său. Tot ceea ce trebuie să fac este să aştept răbdătoare. Aşteptarea cu răbdare, totuşi, poate fi una dintre cele mai grele sarcini de îndeplinit, iar capacitatea, sau incapacitatea, noastră de a aştepta cu răbdare este, bănuiesc, un indicator temeinic al nivelului nostru de încredere în Dumnezeu. Se obţine prin punerea încrederii în Acela pe care îl aşteptăm.

Îmi doresc să câştig încrederea copiilor mei, îmi doresc să aştepte să fac ceea ce am promis că voi face. Cu cât mai mult îşi doreşte Dumnezeu să aşteptăm cu răbdare? Cred că atunci când noi, ca părinţi, învăţăm să aşteptăm, devenim mult mai pregătiţi să îi învăţăm pe copiii noştri aşteptarea. Te provoc să-ţi sporeşti încrederea, aşteptând în linişte intervenţia Domnului!

Doamne, învaţă-ne cum să aşteptăm în linişte răspunsul Tău! Arată-ne cum să ne învăţăm copiii să aştepte în linişte! îţi mulţumim că ne răspunzi! 


Kelly D. Holder

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit