Atât…

Devoțional zilnic 30 decembrie 2019

Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. (Deuteronom 6:5)

Orice copilaș când este întrebat cât de mult te iubește, va deschide brațele la maxim și va spune: „atât!” Iar dacă întrebarea se va referi și la cât de tare poate să te iubească cu siguranța te va lua în brațe și te va strânge până va rămâne fără respirație. În adolescență înțelegem că iubirea nu se poate măsura așa ușor și că oricât ar fi de puternică dacă nu primește un răspuns pe măsură nu va aduce nici un rezultat semnificativ, ba dimpotrivă va duce suferință. 

Dragostea lui Dumnezeu pentru noi nu poate fi măsurată în nici un fel, nu are nici lungime, nici adâncime, este nemăsurată tocmai pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu poate însă să rămână fără rezultate în viața ta dacă nu primește din partea ta un răspuns pe măsură. Cea mai sigura cale spre succes, sau spre atingerea potențialului maxim, este să iubești pe Dumnezeu fără limitări. Fără dragoste de Dumnezeu orice realizare este trecătoare și fără sens. Te sfătuiesc să faci din ziua de azi o declarație de dragoste pentru Dumnezeu.

Ruben Atomei, director asistent, Departamentul Tneret, Conferința Moldova

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro