Atâta har

Devoțional zilnic 23 iulie 2019

Bucurați-vă întotdeauna. Rugați-vă neîncetat. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. 1 Tesaloniceni 5:16-18

La sfârșitul anului 2013 se constituia prima grupă de exploratori din Orașul Ovidiu, Jud. Constanța, la 8 km distanță de orașul Constanța și 10 km de stațiunea Mamaia. Imediat în primăvara următoare a anului 2014 un coleg mi-a sugerat să preiau activitatea persoanelor cu dizabilități a Asociației „Ridică-te și umblă”. După prima întâlnire oficială a persoanelor cu dizabilități mi-am dat seama de importanța textului: „Bucurați-vă întotdeauna”! De ce? Pentru că putem merge, putem urca pe munți în timp ce alți tineri sunt țintuiți într-un scun cu rotile.

Am mai înțeles importanța sintagmei „Rugați-vă neîncetat”! De ce? Pentru că suntem vulnerabili. Pentru că doar „sub ocrotirea Celui Prea Înalt” avem siguranța clipei următoare? Te provoc a-ți lua doar un minut și să-ți revizuiești propria viață analizând de câte ori ai fi putut fi accidentat să ajungi într-un scaun cu rotile sau chiar să mori.

Așadar, „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”! mai concret: pentru că te-ai trezit în dimineața aceasta, mai ales dacă te-ai trezit și cu gândul la Dumnezeul creator, sau poate pentru că poți încheia ziua aceasta. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru hrană și apă, un explorator apreciază când are pe un traseu apă suficientă și hrană măcar. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru cel mai mare dar „Mântuitorul nostru Isus Hristos”!

Cu prima întâlnire a unui explorator mulțumește-I lui Dumnezeu pentru ceva!

„Atâta har” – „Ce minunat” (161 Imnuri Creștine 2013)

Daniel Glodeanu, instructor exploratori, pastor Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro