Trei mari religii monoteiste ale lumii, iudaismul, creştinismul şi islamul, îl consideră pe Avraam părintele lor. Creştinii se consideră descendenţii lui spirituali. Când a fost chemat să plece din ţara lui, din Mesopotamia, Avraam a primit făgăduinţa că, în el, „toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 12:3; vezi şi Geneza 18:18;Geneza 22:18 ). Binecuvântarea aceasta a venit prin Isus.
5. Ce elemente ale credinţei lui Avraam sunt amintite în următoarele texte? Ce legătură au cu ideea de unitate creş nă? Cum ne pot ajuta să înţelegem importanţa unităţii creştine?
Evrei 11:8-19
8. Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.
9. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.
10. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
11. Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
12. De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
13. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
14. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
15. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
16. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
17. Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
18. El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!”
19. Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.Romani 4:1-3
1. Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?
2. Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”Galateni 3:29
Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
Vedem la Avraam, ca părinte al credincioşilor, câteva dintre componentele fundamentale ale unităţii creştine. În primul rând, el a ascultat: „Prin credinţă Avraam… a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8). În al doilea rând, a crezut în făgăduinţele lui Dumnezeu: „Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în Țara Făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui… Căci el aştepta ce- tatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:9,10). În al treilea rând, el a crezut că Dumnezeu avea să-i dea un fiu şi că, în viitor, urmaşii lui aveau să fie mulţi la număr ca stelele. Dumnezeu l-a îndreptăţit pe baza acestui răspuns al credinţei (Romani 4:1-3). În al patrulea rând, a avut încredere în planul lui Dumnezeu de mântuire. Credinţa lui a fost cel mai greu încercată când Dumnezeu i-a cerut să-l aducă jertfă pe Isaac (Geneza 22:1-19; Evrei 11:17-19).
Vechiul Testament îl numeşte pe Avraam prietenul lui Dumnezeu (2 Cronici 20:7; Isaia 41:8). Viaţa lui de credinţă, ascultarea lui neşovăielnică şi încrederea lui în făgăduinţele lui Dumnezeu sunt un exemplu pentru viaţa noastră de credinţă.
Gândește-te la faptele și la cuvintele tale din ultimele zile. Ce poți face pe viitor pentru ca ele să reflecte corespunzător credința ta?
Post-ul Avraam, părintele poporului lui Dumnezeu apare prima dată în Studiu Biblic.