Bătălia cea mai mare

Devoțional zilnice

„Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mal fim robi al păcatului.’ Romani 6:6

Criza consacrării, a curăţirii, şi a umplerii cu Duhul Sfânt, este un subiect adesea dezbătut de creştini şi aceasta deoarece în general se crede că convertirea şi predarea se petrec concomitent. Deşi acesta se pare că este idealul lui Dumnezeu pentru noi, cel mai adesea experienţa convertirii pe deoparte, şi consacrarea absolută şi constantă de cealaltă parte, sunt adesea la o distantă apreciabilă una de cealaltă. Nu vrem să spunem prin aceasta că convertirea nu este o formă a predării, a consacrării. Inima omenească însă, deşi convertită, se pare că nu rămâne în faza aceea de predare, ci oscilează între dependentă totală de Dumnezeu şi dependenţă de puterile proprii. Această pendulare dureroasă conduce către o criză: criza consacrării absolute.

Nu toate convertirile sunt la fel, după cum bine ştim. Pentru unii convertirea înseamnă o întoarcere de 180 de grade; pentru alţii ea are loc aproape imperceptibil. Pentru aceia care au crescut de mici în biserică, este comfortabil să te agăţi de idea că convertirea este ceva care de abia poate fi băgat în seamă, o lucrare care nici nu ştim când s-a petrecut. Dar să luăm aminte la descrierea convertirii: „Hristos lucrează în mod continuu asupra inimii omului. Puţin câte puţin, adesea fără ştirea destinatarului, influienţa divină tinde să atragă sufletul către Hristos. Această influienţă poate fi primită prin a medita la Hristos, prin a citi Scriptura, sau prin auzirea cuvântului predicat.” Nimic nou până aici, nu-i aşa? Sună ca şi cum această lucrare ar fi foarte greu de băgat în seamă. Dar să luăm aminte la următoarea propoziţie: „Dintr-o dată, după un apel mult mai direct al Duhului Sfânt, sufletul se predă cu bucurie lui Isus.” Aţi sesizat diferenţa? Dintr-o dată! Pe măsură ce Duhul Sfânt se apropie cu un apel mai direct! ‘Mulţi numesc aceasta o convertire de moment; dar ea este de fapt rezultatul unei îndelungate lucrări a Duhului lui Dumnezeu.” Hristos Lumina Lumii, pag. 172.

Dar chiar dacă ar fi fost posibil ca convertirea să fie o experienţă imperceptibilă în viaţa noastră, consacrarea absolută nu se va petrece deloc în aceiaşi manieră. Consacrarea absolută va fi o criză în viaţa ta de care vei fi foarte conştient. În Calea către Hristos, p. 43, se spune că lupta împotriva eului personal este bătălia cea mai mare care s-a dus vreodată în viaţa noastră. O astfel de bătălie nu va trece nebăgată în seamă.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit