semneletimpului.ro

BBC dezvăluie amploarea abuzului într-o clinică britanică pentru persoanele cu dizabilităţi

Un centru terapeutic pentru persoane cu dizabilităţi cognitive și autism din Marea Britanie se află în epicentrul unui scandal care a zguduit inclusiv autorităţile britanice, după ce o investigaţie BBC Panorama a dezvăluit tortura psihică la care angajaţii centrului îi supuneau pe pacienţi.

„Conţine scene tulburătoare.” Așa își avertizează BBC telespectatorii înainte de începutul programului de investigaţie care a scos la iveală abuzul și maltratarea la care erau supuși adulţii vulnerabili dintr-un spital specializat în tratarea pacienţilor cu dizabilităţi. Reportajul se deschide cu hohotele de plâns ale unei mame care tocmai a descoperit că fiica ei, Alex, care suferă de autism, a fost tratată mai rău decât ar trata cineva un animal, chiar de către cei care se angajaseră să îi facă viaţa mai ușoară.

Imaginile cuprind apoi o vedere aeriană a spitalului Whorlton Hall, din Durham (Anglia). Situată la marginea unei păduri și alăturată unei biserici anglicane pitorești, instituţia finanţată de sistemul de sănătate publică din Marea Britanie și administrat de o companie privată se află într-un decor de vis. În interior însă, ceea ce pare de afară un castel din povești, se dovedește a fi o casă a groazei.

Spitalul găzduia doisprezece pacienţi cu nevoi complexe, a căror situaţie nu a putut fi gestionată în spitalele clasice. Angajaţi erau mult mai mulţi: numai în turele de zi lucrau circa 27 de îngrijitori, două asistente și doi manageri. Unii dintre angajaţi făceau tot ce puteau mai bine pentru a se îngriji de pacienţii lor. Alţii însă, mulţi alţii, păreau scârbiţi de oamenii pe care trebuia să îi ajute, și nu făceau nici cel mai mic efort măcar să ascundă acest lucru. Limbajul licenţios folosit la adresa pacienţilor, șicanarea lor, ameninţările cu bătaia, bruscarea și chiar restricţionarea lor fizică în momente în care aceasta nu era necesară erau la ordinea zilei printre acești angajaţi. Niciunul dintre ei nu și-a reţinut manifestările în faţa reporterului BBC sub acoperire care i-a filmat cu camera ascunsă. Odată cu difuzarea reportajului însă, la finalul săptămânii trecute, 16 angajaţi ai spitalului au fost suspendaţi, iar 10 au fost arestaţi sub suspiciunea de abuz fizic și psihologic. Spitalul a fost închis și toţi pacienţii au fost transferaţi în alte unităţi care oferă servicii dedicate pacienţilor cu nevoi similare.

Ce a găsit reporterul?

Timp de două luni, între lunile decembrie și februarie, Olivia Davis a lucrat ca îngrijitor, în ture, în cadrul spitalului Whorlton Hall. În tot acest timp a filmat, cu camera ascunsă, scene șocante în care angajaţii povestesc despre pacienţii lor folosind apelative umilitoare sau li se adresează abuziv. Unul dintre angajaţi spunea că spitalul este o „casă de nebuni”, iar altul, o femeie, este filmată în timp ce îi spune unei paciente că familia ei este „otravă”.

Doi angajaţi îi explică Oliviei că o pacientă se teme în mod special de bărbaţi și îi demonstrează cum acea pacientă poate fi redusă la tăcere sub ameninţarea că altfel camera ei va fi umplută de bărbaţi. „Apăsăm pe butonul bărbătesc”, spun angajaţii, spre disperarea femeii.

Ameninţările cu bătaia sunt și ele frecvente. Un angajat strică la un pacient că „îl va pune la podea”. Alţi șase îngrijitori i-au povestit reporterului sub acoperire că au lovit, în mod intenţionat, mai mulţi pacienţi. Unul dintre angajaţi povestește cum a dat un pacient cu capul de podea, iar un altul spune despre cum l-a imobilizat trăgându-i braţul într-o mișcare pe care o numește „întinsul rufelor”.

O tânără de 20 de ani, internată involuntar în baza prevederilor Mental Health Act este efectiv hăituită de angajaţii care par să știe tot ce o deranjează și să facă intenţionat acele lucruri. De exemplu, să aducă în camera fetei baloane, pe care să le spargă.

Glynis Murphy, profesor de psihologie clinică și dizabilitate în cadrul Centrului Tizard de la Universitatea Kent privea cu stupoare la imaginile filmate cu camera ascunsă și spunea că ceea ce vede este „antiteza absolută” a îngrijirii de calitate și că „este evident o cultură deviantă”.

Reacţiile post-investigaţie

Compania Cygnet, care administrează unitatea medicală a emis declaraţii de „șoc și tristeţe profundă”. Firma, care a preluat centrul la începutul anului a declarat că va „coopera deplin” cu autorităţile care investighează situaţia.

Instituţiile care prestează servicii în folosul persoanelor cu dizabilităţi cognitive sunt reglementate prin Comisia pentru Calitatea Îngrijirii (CQC). Potrivit BBC, spitalul Whorlton primise o cotaţie bună în cadrul inspecţiei din anul 2017. De atunci, centru a primit avertismente de la autorităţi privind instruirea angajaţilor, orele prelungite de muncă și contractarea unui număr prea mare de angajaţi susţinuţi prin intermediul agenţiilor de muncă.

Departamentul de stat pentru Sănătate și Asistenţă Socială a declarat că a tratat acuzaţiile de abuz cu „seriozitate supremă”, dar nu a putut comenta mai mult din pricina confidenţialităţii impuse de cercetările autorităţilor.

„Tot ce pot face este să îmi cer scuze cu adânc regret faţă de toţi cei afectaţi”, a declarat dr. Paul Lelliott, inspector-șef adjunct în cadrul CQC: „este evident că de data aceasta nu am reperat abuzul care se petrecea la Whorlton Hall”.

Investigaţia BBC vine însă la opt ani după ce un alt spital dedicat persoanelor cu dizabilităţi de învăţare a fost scena unor abuzuri inimaginabile asupra pacienţilor vulnerabili. Winterbourne View a devenit de atunci un nume emblematic pentru abuz și a rămas în memoria colectivă a britanicilor chiar și după ce a fost închis de guvern.

După Winterbourne View, numărul pacienţilor acceptaţi pentru îngrijire în instituţii de stat a scăzut de la 3.400 în 2012, sub 2.300 astăzi. Însă ţinta guvernului era o reducere care să ajungă la 1.700 de paturi în martie anul acesta.

Secretarul de stat pentru Sănătate, Matt Hancock deplângea starea sistemului de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi și chiar declara că acesta i-a trădat pe oameni.

Jonathan Beebee, din cadrul Royal College spunea pentru BBC că documentarul a pus reflectorul pe un colţ întunecat al sistemului, însă că abuzuri de genul celor descoperite nu sunt răspândite peste tot. Totuși, a recunoscut că sectorul este profund afectat de un deficit major al forţei de muncă în domeniu, atât din pricina locurilor de muncă rămase neocupate, cât și din cauza cadrelor insuficient instruite. Pe fondul acestor probleme sistemice, Beebee aprecia ca sigură „existenţa problemelor și în altă parte”.

Tema de gândire

În prezent, în Marea Britanie există peste 1 milion de persoane cu dizabilităţi cognitive sau autism. Dintre aceștia, 2.245 sunt internaţi, majoritatea (58%) fiind instituţionalizaţi de peste doi ani. Acestea sunt numerele care, potrivit Sistemului Naţional Britanic de Sănătate (NHS), sunt raportate la cele 31.470 de cazuri de imobilizare forţată și izolare care au fost documentate de cadrele medicale în anul 2018. Rezultă o medie de 14 imobilizări, pe an, de persoană – mai mult de una pe lună. Oricum am calcula, aceste cifre îngrijorează.

Instituţionalizarea persoanelor care au nevoie de îngrijiri speciale va continua să fie o provocare pentru sistemele de sănătate din ţările dezvoltate pentru că numărul pacienţilor este în continuă creștere, mai ales pe măsură ce speranţa de viaţă crește. O viaţă mai lungă înseamnă totodată și o bătrâneţe mai lungă, iar aceasta vine de foarte multe ori însoţită de bolile limitative asociate degradării fizice.

Specialiștii estimează de exemplu că, până la jumătatea secolului nostru, boala Alzheimer se va intersecta cu vieţile a cel puţin 106,8 milioane de oameni din întreaga lume. Dacă nimic nu întrerupe actualul mers, în Europa numărul celor suferinzi va depăși 16 milioane. Despre presiunea pe care această formă de demenţă o pune asupra familiilor și sistemelor de sănătate am scris deja aici. Iar despre importanţa relaţiilor sociale sănătoase în prevenirea bolii Alzheimer am scris aici. Sunt doar două inferenţe care arată că dizabilităţile cognitive și modul în care societatea noastră răspunde la provocările pe care acestea ni le ridică nu sunt deloc neglijabile. Din contră, orice strădanie de a ignora situaţia dată va face ca eșecuri precum cel de la Whorlton Hall să devină tot mai frecvente și în egală măsură de șocante.

Dacă astfel de abuzuri au fost posibile într-o ţară cu un sistem de sănătate de calibrul celui britanic, lucrul acesta ar trebui să ne alarmeze cu atât mai mult cu cât trăim într-o ţară în care deficienţele la nivelul sistemului de sănătate au devenit arhetipuri ale corupţiei naţionale.

De soluţii vom avea nevoie cu toţii fiindcă este doar o chestiune de timp până când dizabilitatea ne va deveni profund familiară fie pentru că o vom trăi noi înșine, odată cu pierderea capacităţilor, provocată de înaintarea în vârstă, fie o vom trăi ca martori ai suferinţei celor din jur. Dacă însă conștientizăm nevoia de sisteme mai bune, mai eficiente, în care demnitatea umană să nu fie o doar abstracţiune, avem încă timp să punem la punct reţele în care oamenii să fie trataţi ca fiinţe valoroase, nu în ciuda dizabilităţii lor, ci cu tot cu aceasta.

De aceea avem nevoie, în primul rând, de personal instruit, apoi de personal consiliat psihologic astfel încât să facă faţă presiunii mentale pe care contactul cu suferinţa o pune asupra capacităţii de empatie. Fiindcă un sistem funcţional, care privește și tratează omul ca un întreg: fizic și emoţional, va manifesta grijă faţă de toţi actorii implicaţi în ecosistemul îngrijirii persoanelor cu dizabilităţi.