Biblia digitală, citită mai mult, înţeleasă mai puţin decât Biblia tipărită

Un segment foarte nișat al dezbaterii privind lectura de pe hârtie versus lectura de pe un dispozitiv electronic a făcut recent obiectul unui studiu sociologic publicat în Journal of Religion, Media, and Digital Culture. Este vorba, mai exact, despre impactul pe care îl poate avea asupra mesajului mediul cu ajutorul căruia este transmis acest mesaj. Iar rezultatul este cu atât mai interesant cu cât mesajul despre care discută studiul este cel al Bibliei.

John Dyer, un programator creștin care își desfășoară în prezent cercetarea de doctorat în domeniul industriei software specializate pe Biblie, a ajuns la câteva concluzii foarte interesante legate de impactul digitalizării Bibliei asupra interacţiunii cititorilor cu mesajul spiritual.

Dyer spune că, în urma cercetării sale, a constatat că, spre deosebire de femei, bărbaţii care încep un plan tematic de citire a Bibliei pe o aplicaţie sunt mai înclinaţi să îl și finalizeze. Avantajele pe care le culeg din acest demers, nu ar fi însă similare celor obţinute în urma unui studiu al Bibliei pe hârtie.

Cercetătorul a mai descoperit că, în timp ce bărbaţii sunt cei mai predispuși să prefere formatul digital, femeile sunt cele care obţin scoruri mai mari la testele privind înţelegerea textului.

Pentru acest studiu, Dyer a folosit mai multe grupuri de participanţi provenind din două megabiserici nedenominaţionale și dintr-o biserică baptistă de sud din zona Dallasului, pe care i-a invitat să urmeze un plan de cititre tematică a Bibliei centrat pe Evanghelia după Ioan, pe parcursul a zece zile, folosind mediul pe care îl preferă ei de obicei în studiul din cadrul bisericii.

Întrebaţi cu privire la preferinţele lor, două treimi dintre participanţi au spus că atunci când vor să citească mai mult, sau să studieze Biblia, preferă să apeleze la versiunea ei tipărită. Respondenţii au spus că folosesc aplicaţii pentru mobil mai mult pentru devoţionale (45,3%), sau pentru căutări rapide după diverși termeni în Biblie (38,7%). Tot telefoanele mobile au fost preferate și pentru Biblia în format audio.

„Biblia în format tipărit și cea în format digital sunt de obicei prezentate ca fiind într-un soi de competiţie, însă datele pe care le avem sugerează că relaţia este mult mai complexă”, susţine Dyer. „Citirea Bibliei astăzi apelează la mai multe medii decât înainte, cititorii folosind o combinaţie între tipar, ecran și audio, în funcţie de tipul de angajament cu Biblia, faţă de care sunt disponibili în momentul respectiv.”

Anul trecut, studiul „State of the Bible”, publicat de reputatul grup de analiză sociologică Barna, din Statele Unite, arăta că aproape 9 din 10 cititori ai Bibliei (89%) preferă varianta tipărită a textului, iar această preferinţă a rămas aproape neschimbată în ultimii 8 ani. deși pentru lectură preferă Biblia pe hârtie, mai mult de jumătate dintre respondenţi (57%) au spus că folosesc internetul pentru a căuta diverse fragmente din Biblie, iar alţi 55% au spus că folosesc smartphone-ul în același scop.

Nu mai puţin de 42% dintre cititorii Bibliei au această carte și în format digital, pe mobil. Peste o treime (35%) ascultă învăţături din Biblie prin intermediul podcasturilor sau a vreunei versiuni audio a Bibliei (36%). Sondajul Barna a identificat nevoia împărtășită de 66% dintre americani de a ști mai multe despre conţinutul Bibliei. Între aceștia, 1 din 3 (29%) spun că își doresc foarte puternic să afle mai multe despre Biblie.

„Tiparul încă este la putere”, a explicat David Kinnaman, președintele Barna Group. „Nu putem vorbi despre faptul că digitalul preia rolul tiparului, ci doar despre adăugarea utilizării digitale alături de utilizarea versiunii tipărite a Bibliei.” Kinnaman e de părere că, deși impactul Bibliei a rămas constant în societatea americană, cea pe care o studiază grupul său, disponibilitatea digitală a Bibliei, „nu pare să construiască drumuri prin care Biblia să ajungă la oameni la care nu a ajuns deja. Cred că viitorul e în responsabilitatea bisericilor, care trebuie să îi ajute pe oameni să realizeze că, dincolo de lărgirea accesului la Scriptură, este nevoie și să înţelegem cum să aplicăm principiile ei și cum să trăim cu discernământ în Babilonul digital” de azi.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro