Domnul este lângă toți cei ce-L cheamă. (…) El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El. – Psalmii 145:18,19
În fiecare an, primăvara devreme, mica noastră biserică planifică o ieşire pe care o numim „biserica din pădure”. Planificăm un program de închinare sâmbăta dimineaţa în natură, urmat de un picnic. Suntem privilegiaţi să putem ieşi foarte aproape de noi, la pădurea naţională Pisgah. În acest parc sunt multe mese pentru picnic, un pavilion întins şi o pajişte superbă. Este locul ideal în care să ne putem închina Dumnezeului nostru Creator într-un cadru natural, pe care chiar El l-a creat pentru noi.
În acest an când am rezervat pavilionul, mai era disponibilă doar o sâmbătă, aşa că am rezervat-o. Când a apărut anunţul în buletinul bisericii, toţi au fost entuziasmaţi. Le-am sugerat membrilor să se îmbrace lejer, să îşi aducă un scaun confortabil, hrană pentru picnic şi o inimă veselă. Totuşi, prognoza meteo pentru următoarele şapte zile era nefavorabilă – 70% şanse de ploaie. Am început să mă rog la Dumnezeu. Doamne, Te rog, fă să avem vreme frumoasă! Nu contează că nu va fi soare tot timpul, dar măcar să nu toarne cu găleata constant. Îţi mulţumesc şi facă-se doar voia Ta!
Soţul meu verifica prognoza meteo în fiecare zi şi parcă situaţia părea mai roz pe măsură ce trecea timpul. Vinerea, şansele de ploaie erau la 25%. Eram foarte încurajată.
Ziua stabilită pentru plecare era deprimantă şi cu ceaţă, dar eu eram totuşi optimistă. Ne-am trezit dimineaţa devreme, ne-am strâns scaunele, am pus mâncarea, feţele de masă verzi şi vazele pentru flori. Pe măsură ce membrii bisericii soseau, soarele a început să îşi facă loc printre nori. A început serviciul de închinare şi soarele călduţ a continuat să îşi facă simţită prezenţa. După un program foarte frumos, am început să punem mâncarea pe mese şi ne-am bucurat de sărbătoarea culinară pe care o pregătiseră bucătăresele. Am avut părtăşie unii cu alţii, cu familia bisericii şi cu vizitatorii. După-masă, toţi au început să îşi strângă lucrurile şi mâncarea rămasă şi ne-am îndreptat spre case. Atunci când cineva a remarcat că vremea a fost frumoasă pentru noi, m-am grăbit să îi spun că mai mulţi dintre noi, inclusiv vecina mea, am stăruit la Tatăl nostru ceresc să ne dea vreme bună. Stropii de ploaie au început să cadă tocmai în momentul în care noi ne puneam lucrurile în maşină.
Adunarea noastră a avut o dovadă de netăgăduit că lui Dumnezeu Îl pasă şi că El răspunde la rugăciunile celor ce se tem de El.
Rose Neff Sikora