Bun sau rău?

Devoțional zilnic

Ei au ridicat ochii şi n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur. Matei 17:8

Când fetiţa noastră cea mare nu ştia să citească, îi plăcea foarte mult să îi povestim din Biblie. Era atrasă de felul în care decurgea povestirea şi ar fi vrut de fiecare dată să îi mai spunem încă o istorie. Nu îmi aduc bine aminte personajul de care îi povesteam într-o ocazie, dar ştiu că, dintr-odată, ne-a întrebat: „Până la urmă a fost un om bun sau un om rău?”

Aceasta este, fără îndoială, una dintre întrebările acelea dificile, la care nu prea poţi să dai un răspuns cu „da” sau „nu”. Mai mult chiar, înţelegerea pe care noi o avem despre viaţă şi natura umană ne face de multe ori să observăm că oamenii pe care îi considerăm buni fac fapte rele, iar cei pe care îi considerăm răi aleg să se comporte cu bunătate. Aşa ajungem să ne întrebăm, pe bună dreptate: cine este bun şi cine este rău?

În general, noi considerăm că bun este cel care se poartă cu noi cu bunătate şi îngăduinţă, în vreme ce rău este cel care ne tratează cu răceală sau asprime. Doar că, atunci când gândim lucrurile aşa, noi devenim criteriul bunătăţii, ceea ce este cu totul greşit. Judecându-i pe alţii în funcţie de cum ne tratează ei pe noi, ne asumăm o responsabilitate pe care Dumnezeu Şi-a păstrat-o doar pentru Sine. Tocmai pentru că ştia lucrul acesta, Isus ne-a poruncit: „Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu” (loan 15:12).

Care este criteriul bunătăţii pe care îl aducem în atenţia copiilor noştri? Cum îi putem învăţa să aibă încredere în ceilalţi într-o lume a păcatului, în care oricine, deci chiar şi noi, îi poate dezamăgi, la un moment dat? Poate că doar acum putem înţelege de ce Domnul Isus i-a spus tânărului bogat: „Pentru ce Mă numeşti bun? (…) Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu (Luca 18:19).”

Noi suntem buni doar în măsura în care dăruim din bunătatea Sa. Nu avem o bunătate intrinsecă pe care să o etalăm, ci orice gest de amabilitate, de dragoste, de abnegaţie pe care îl facem nu este decât o prelungire a bunătăţii Sale, un gest pe care El îl face prin noi. Acesta este contrar naturii noastre egoiste, dar când îl lăsăm pe Dumnezeu să ne schimbe, viaţa noastră va semăna tot mai mult cu viaţa Lui. Iar aceasta, spun toţi cei care au experimentat-o, este cea mai fericită viaţă.

Doamne, ajută-mă astăzi să fiu un ambasador al bunătăţii Tale pentru copiii mei şi pentru toţi cei din jurul meu!


Adrian Neagu

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit