Bunicii

Devoțional de seară

Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta, Lois, şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine. – 2 Timotei 1:5

Nu contează cum suntem numite noi, bunicile – Bunica, Buni, Nana, Noni -, se presupune că trebuie să fim speciale pentru nepoţii noştri. Când aceşti micuţi sunt născuţi, nu mai putem de bucurie, poate suntem chiar mai încântate decât atunci când proprii noştri copii au fost născuţi.

Înseamnă foarte mult pentru mine să petrec timp cu nepotul meu. Nu vreau ca el să crească gândind: „Bunica mea nu a făcut niciodată ceva împreună cu mine.” Vreau să fiu specială pentru nepotul meu – mai mult decât doar la final de an sau la zile de naştere, când îi cumpăr cadouri. Vreau ca amintirile nepoţilor cu mine să includă dragostea şi timpul pe care am fost capabilă să li-l ofer şi să-i învăţ despre Isus. În fiecare vară, după ce fiul meu, nepoata şi nepotul meu au împlinit şase ani, ei au petrecut acele luni cu mama mea. I-a dus în diferite locuri şi au rămas amintiri.

Mulţi bunici au trebuit să-şi crească nepoţii din diferite motive. Chiar şi atunci când nu trebuie să o facă, ei încă sunt o parte importantă a sistemului de sprijin al familiei şi pot fi de o mare valoare în împărtăşirea înţelepciunii lor în ce priveşte creşterea copiilor. Ei pot să îndrepte în continuare întreaga familie spre Dumnezeu şi să-i ajute să înţeleagă că Dumnezeu a conceput familia ca să experimenteze iubirea si comuniunea. Dumnezeu vrea ca ei să înţeleagă că dragostea Sa ţine pentru totdeauna şi unul dintre cele mai bune locuri unde o pot găsi este într-o familie care îl are în centru pe Dumnezeu. Ellen White a scris cândva: „Cauza dezbinării şi a discordiei în familii şi în biserică este separarea de Hristos… Astfel este în viaţa creştină. Cu cât venim mai aproape de Hristos, cu atât ne apropiem mai mult unul de celălalt. Dumnezeu este glorificat în măsura în care poporul Său se uneşte în acţiuni armonioase.” (Ellen G. White, Căminul adventist, 179)


Camilla E. Cassell

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit