Ca un copil

Devoțional zilnic 23 martie 2020

Apoi, S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus. Mamă-Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei. Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Luca 2:51,52

Isus nu a crescut într-o familie înstărită şi nici nu a frecventat vreo şcoală de elită. El Şi-a petrecut copilăria intr-un cătun de munte, numit Nazaret. În lumina zâmbetului Tatălui Său ceresc, Isus a crescut în înălţime, în putere şi în înţelepciune. El era un copil plăcut de oameni, iar atitudinea şi faptele Lui îl onorau pe Dumnezeu. Ca la orice alt copil, mintea şi corpul Lui s-au dezvoltat treptat de-a lungul anilor.

Maria îi urmărea cu atenţie creşterea şi dezvoltarea. Ea observa perfecţiunea din caracterul, atitudinea şi comportamentul Lui. Era o bucurie să îi încurajeze gândirea şi procesul de învăţare. Prin Duhul Sfânt, ea primea înţelepciune pentru a coopera cu cerul în dezvoltarea băiatului ei, acel băiat care pretindea că doar Dumnezeu este Tatăl Său.

Copil fiind, Isus nu a frecventat şcolile din sinagogi. Mama I-a fost primul profesor. El a învăţat despre Dumnezeu şi despre cer din cuvintele ei şi din cuvintele Scripturii, inclusiv acele cuvinte pe care Dumnezeu i le spusese lui Moise pentru Israel. Chiar şi când a devenit adolescent, Isus nu S-a îndreptat către rabini pentru a fi instruit. El nu avea nevoie de instruirea lor, deoarece Dumnezeu era profesorul Său.

Începând chiar din anii timpurii, Isus a avut un scop: trăia pentru a fi o binecuvântare pentru ceilalţi. Cunoştinţele Lui din natură L-au ajutat în această direcţie. Noi idei îi treceau prin minte în timp ce studia plantele şi animalele. În desfăşurarea vieţii din jurul Său, El era în mod constant în căutarea unor pilde sau ilustraţii care să facă mai uşoară împărtăşirea adevărului despre Dumnezeu. Parabolele folosite mai târziu în lucrarea Sa demonstrează cât de apropiat era de natură şi cum studierea ei poate deschide mintea unei persoane către adevărurile spirituale.

Tată din ceruri, ajută-ne să învăţăm, din exemplul lăsat de Isus, să căutăm să Îţi cunoaştem inima plină de dragoste şi să le împărtăşim altora cunoştinţele noastre! Ajută-ne să nu fim prea ocupaţi şi să venim să ne întâlnim cu Tine în frumuseţea naturii Cuvântului Tău.

Jerry D. Thomas

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro