Câinele-minune

Devoțional femei

Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Ieremia 29:11

Apelul a venit la ora 4:30 după-amiaza, pe 17 iulie.

– A luat foc casa lui Yvette! Ea, Tyrone și Courtney sunt bine, a spus Nikki.

– Îți mulțumim, Doamne Isuse! Am zis eu.

Dar, după ce am pus receptorul jos, m-am gândit: N-a zis nimic de Frazier, iubitul lor Schnauzer. Era blocat în casă, în Camp Springs, Maryland. Am observat vâlvătaia de foc printre copaci, în timp ce mă apropiam de casă. Yvette plângea:

– Lucrurile le pot înlocui, dar pe Frazier, nu. Ce mod groaznic de a muri! A avut încredere în mine. L-am dezamăgit.

Am îmbrățișat-o și i-am spus că îmi pare rău, dar n-a fost prea mare consolarea. Au început să ajungă membrii familiei și ne uităm cum focul continuă să ardă. În tăcere, deplângeam pierderea lui Frazier. Vecinii lui Yvette și ai lui Tyrone au venit să îi încurajeze. Într-un sfârșit, pe la ora 6:30, fumul și flăcările s-au potolit și doi pompieri au reușit să intre în casă. Când au ieșit, Frazier alerga printre picioarele lor. Yvette l-a strigat și a alergat spre el. Era ud leoarcă. A început să o lingă pe Yvette pe față, viu și nevătămat. Jalea se transformase în sărbătoare.

O vecină s-a oferit să îi dea lui Frazier ceva de mâncare. L-a dus acasă la ea, unde i-a dat hrană pentru câini și apă. A mâncat repede. Unul dintre pompieri l-a numit „câinele-minune” și ne-a sfătuit să îl ducem la un control să vedem dacă nu a inhalat fum. Așa că Yvette l-a dus la veterinar, care a spus că Frazier este bine, dar, să fim atenți la semne de traumă.

Pe la ora 11 seara, părea să aibă o problemă, așa că l-am dus la spitalul de animale din Waldorf, l-au administrat medicamente și l-au ținut sub observație. În acea noapte, ne-am rugat fierbinte ca Dumnezeu să îl vindece pe Frazier. Dimineața următoare, veterinarul a sunat să spună că Frazier e atât de bine, încât o să îl externeze spre seară. Și l-au externat. De atunci, Frazier se simte foarte bine. Are în prezent 15 ani și este bucuria noastră.

„Tocmai greutățile care ne încearcă cel mai mult credința și fac să pară că Dumnezeu ne-a uitat sunt cele care ne aduc mai aproape de Hristos, ca să putem… simți pacea [Sa]” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 129, orig.).

Wilma C. Jardine

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn

 

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit