Călătorie spre necunoscut

Devoțional zilnice

Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.” – Geneza 12:1

Familia ar trebui să fie o entitate socială în care începe viaţa şi unde dragostea nu se sfârşeşte niciodată. Un loc în care părinţii şi copiii se pot bucura la nesfârşit de cele mai frumoase momente petrecute împreună. Dar prezenţa păcatului a subminat idealul lui Dumnezeu şi chiar şi cele mai bine închegate familii suferă durerea despărţirii. Mai devreme sau mai târziu, vine vremea când copiii se mută pentru a-şi continua studiile, acceptă un loc de muncă nou şi îşi întemeiază o familie. Părinţii rămân cu „sindromul cuibului gol” şi copiii se confruntă cu provocarea de a trebui să zboare singuri.

La clinica la care am mers împreună cu soţia mea când a fost însărcinată cu William am văzut un tablou cu nişte cuvinte pline de semnificaţie: „Un copil este ca o floare care înfloreşte în viaţa ta şi apoi dispare, transformându-se într-un adult.” Realitate pură! Totuşi, aşa cum părinţilor le este dor de copilaşii lor şi copiii se confruntă cu mult stres şi tristeţe când trebuie să plece de acasă şi să înceapă călătoria în necunoscut.

Ruth E. Wan Reken s-a născut pe data de 31 iulie 1945, în Statele Unite, şi timp de treisprezece ani a crescut în Nigeria. Părinţii ei erau misionari şi la doar şase ani a fost trimisă la un internat. În cartea ei înduioşătoare Letters Never Sent (1988) ea a dat publicităţii mai multe scrisori retrospective în care descrie simţământul de a fi de peste tot şi de nicăieri. Ea îşi începe prima scrisoare (din septembrie 1951) spunând:

„Dragă mamă şi tată, mă simt îngrozitor. Ceva înăuntrul meu mă strânge atât de tare, încât abia pot să respir. Mi-aţi spus că va fi distractiv să mă urc în avion şi să zbor la internat, dar până acum nu a fost deloc distractiv. Pe avion nu puteam să mă opresc din plâns, dar nu voiam ca ceilalţi copii să ştie. Am stat tot timpul cu faţa înspre geam, ca să îi fac să creadă că îmi place să privesc norii. Când am ajuns la şcoală în această după-amiază, încă plângeam şi nu mă puteam opri…”

Păsările nu pot rămâne o veşnicie în cuibul lor. Vine vremea când trebuie să zboare singure. Dar când o fac, ar trebui să nu îşi uite niciodată originea. Tot aşa, dacă deja ai plecat sau vei pleca în curând de la părinţi, să nu uiţi să păstrezi legătura cu cei care te iubesc şi cărora le pasă de tine. Legăturile familiare sunt sacre şi ar trebui păstrate cât se poate de bine.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit