Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. (1 Petru 2:23)
De câte ori nu avem sentimentul că am fost trataţi nedrept, că au fost spuse lucruri neadevărate despre noi şi că am fost prezentaţi într-o lumină falsă înaintea celorlalţi. Când suntem încercaţi astfel, trebuie să ne păzim bine spiritul şi limba. Va trebui să avem iubirea lui Hristos, ca să nu nutrim un spirit neiertător. Să nu avem cumva impresia că, dacă cei ce ne-au greşit nu-şi mărturisesc greşelile, noi suntem îndreptăţiţi să nu le acordăm Iertare. Nu ar trebui să acumulăm supărările, păstrându-le în inimă până când cel pe care-l considerăm vinovat şi-a umilit inima în pocăinţă şi mărturisire. (…) Oricât de mult şi de grav am fi fost răniţi, nu trebuie să păstrăm în suflet supărarea şi să ne compătimim pentru nedreptatea ce ni s-a făcut, ci, aşa cum sperăm să fim iertaţi de greşelile pe care le-am făcut împotriva lui Dumnezeu, tot aşa noi trebuie să-i iertăm pe cei ce ne-au făcut rău. (…) Când suntem insultaţi, cât de puternică este ispita de a răspunde cu aceeaşi monedă; dar făcând astfel, ne arătăm la fel de răi ca şi cei ce ne-au insultat. Când sunteţi ispitiţi să insultaţi pe cineva, să vă rugaţi în tăcere ca Dumnezeu să vă dea harul Său şi să vă puteţi ţine gura închisă. (…)
Isus ne-a lăsat un exemplu ca să-l călcăm pe urme şi să manifestăm compasiune, iubire, bunăvoinţă faţă de toţi. Să cultivăm un spirit blând, răbdător şi delicat, o dragoste plină de compătimire faţă de toţi cei ce, atunci când au fost ispitiţi, ne-au făcut rău. Dacă este posibil, să vindecăm aceste răni şi să închidem uşa ispitei, dând la o parte orice barieră pe care cel ce a făcut răul a ridicat-o între el şi noi. (…) Domnul este bucuros să îşi reverse binecuvântările asupra acelora care-L onorează, care îi recunosc mila şi care arată că îi apreciază iubirea faţă de ei, manifestând aceleaşi caracteristici amabile faţă de cei din jurul lor. (Youth’s Instructor, 1 iunie 1893)