Când Israel nu era rege

Devoțional zilnic 7 aprilie 2020

În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea. (Judecătorii 17:6)

Ascultă ediția audio aici.

Deși strălucită și providențială, cucerirea Canaanului prezintă niște umbre, dureroși factori care au determinat desfășurarea istoriei lui Israel. În discursul său de adio, Iosua a recunoscut că Dumnezeu a scos din Canaan popoare mari și puternice, dar că rămăsese de combătut acolo o minoritate care trebuia dominată, fără a li se îngădui niciun fel de alianță cu ea (Iosua 23:6-12). Pentru situația în care poporul nu ar fi procedat așa, el a adăugat: „Să fiţi încredinţaţi că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră, ci ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste şi nişte spini în ochi, până veţi pieri de pe faţa acestei ţări bune pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru” (Iosua 23:13).

Din păcate, după moartea lui Iosua, semințiile nu s-au comportat ca un popor unit. Foarte repede canaaniții au descoperit slăbiciunea invadatorilor lor și i-au dominat. Și așa a început trista istorie a perioadei judecătorilor, o istorie a fragmentării forțelor israelite, a abandonării luptei pentru cucerire, suspendată în cele din urmă, a anarhiei și, mai rău încă, a idolatriei, a amestecului cu popoarele păgâne și a pierderii loialității față de alianța pe care israeliții o aveau cu Dumnezeu. Cuvintele lui Iosua s-au împlinit ad litteram: popoarele canaanite i-au dominat și i-au tulburat. Cu toate acestea, Israel s-a pocăit de mai multe ori și L-a implorat pe Dumnezeu să îi acorde sprijinul. Și atunci Dumnezeu alegea dintre cei care îi rămăseseră credincioși un judecător, sau un lider, care să Îi elibereze poporul.

Această istorie lungă de aproape trei secole este presărată cu fapte de eroism și cu intervenții cerești providențiale, dar și cu evenimente odioase în rândul poporului evreu. Este clar, o dată în plus, că victoriile, triumfurile credinței și intervențiile extraordinare ale lui Dumnezeu nu sunt permanente. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie fidel și vigilent în permanență. Dacă nu, victoriile de ieri se pot transforma astăzi în dezastre. Păcatul și apostazia îi displac Tatălui ceresc, care uneori îngăduie să suportăm consecințele propriilor greșeli, nu ca răzbunare, ci ca să ne întoarcem fața către El, implorând iertare și ajutor. Cartea Judecătorii dă mărturie despre aceasta în mod incontestabil și cu convingere.

Când fiecare face ce dorește, nu e neapărat cea mai sigură cale (Proverbele 14:12). Cel mai bine este să ascultăm de Dumnezeu și de Cuvântul Său. Să avem acest lucru în vedere.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro