Când oferi tot și totuși nu duci lipsă

Devoțional zilnic

Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: “Tată!”. “Ce este, fiule?” i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: “Iată focul și lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” – Geneza 22:7Povestirea biblică din care provin aceste cuvinte este binecunoscută de cei care citesc Biblia și nu numai. Acest episod este un jalon important în Biblie și unul dintre cele mai dramatice din întreaga istorie a religiilor. Mircea Eliade în cartea sa, Istoria credințelor și ideilor religioase, amintind acest moment din istoria iudaismului, face precizarea că acțiunea lui Avraam nu a fost o încercare de a-L îmbuna pe Dumnezeu, așa cum procedau popoarele păgâne, ci a fost un act de ascultare și de credință, care se se va numi de acum înainte, credință Avraamică.

Învățații evrei au comentat de-a lungul timpului gestul lui Avraam. Filon susținea că acest eveniment este o dovadă a indiferenței lui Avraam față de orice pasiune dominantă, în afară de iubirea pentru Dumnezeu, a faptului că admitea că trebuie să-I dăm lui Dumnezeu ceea ce prețuim mai mult, având convingerea că nu vom pierde acel lucru, deoarece Dumnezeu nu se lasă îndatorat nimănui. Maimonide era de acord că acesta a fost un caz de punere la încercare a limitelor extreme ale iubirii pe care, pe drept cuvânt, o cere Dumnezeu. Nahmanide vedea în el primiul exemplu de compatibilitate între preștiința lui Dumnezeu și liberul arbitru uman.

Întrebarea legitimă pe care Isaac o adresează tatălui său, sporește durerea acestuia, care știa mesajul poruncii divine. „Unde este mielul?” Aceste cuvinte zdrobesc inima lui Avraam. Isaac a fost ales drept jertfă nu numai pentru că era lucrul cel mai de preț al lui Avraam, ci și pentru că era un dar din partea lui Dumnezeu, ca urmare a legământului și a rămas al lui Dumnezeu. Tot ceea ce noi posedăm sunt daruri ale lui Dumnezeu. Din această pricină a numit Avraam locul supremei sale supuneri și al sacrificiului zădărnicit, Muntele Yehova-Iire, Domnul va purta de grijă.

Fără să realizeze importanța profetică a acestui moment, cei doi, tătă și fiu, au urcat pe vârful acelui munte, prefigurând în fața întregului univers, durerea, suferința, și iubirea ce aveau să fie descoperite, la mii de ani după aceea, pe un alt munte, numit al căpățânii, unde Dumnezeu avea să fie Tatăl îndurerat, iar Fiul Său mielul de jertfă, într-un gest de iubire supremă manifestată față de ființele omenești. „El a dat tot!” Gândește-te azi la ceea ce ești dispus să îi oferi lui Dumnezeu?
Sisu Beniamin, Pastor – Oltenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit