Devoțional zilnic

Când rugăciunile au primit răspuns

Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. – Filipeni 4:6

Chiar în momentul în care mă pregăteam să ies pe uşă, mi-a sunat telefonul. Era sora mea care locuia împreună cu părinţii mei. „Ce faci?” m-a întrebat ea. „Tata a căzut şi chiar acum îl duce ambulanţa la spitalul din zona ta.” Am simţit că inima mi-a luat-o la goană şi, pentru o clipă, mi-a fost foarte greu să respir. Ea vorbea despre tatăl nostru, pe care îl iubeam nespus.

Tata avea o fire independentă, la optzeci şi cinci de ani, avea un metru optzeci în înălţime. întotdeauna sufletul petrecerii, el a ştiut cum să îi facă pe oameni să se simtă bine şi să se simtă iubiţi. A fost instruit să acorde primul ajutor şi trăia să îi vadă pe ceilalţi fericiţi.

Dar toate acestea s-au schimbat în dimineaţa zilei de 2 aprilie 2013. Tata a plecat de acasă dimineaţa devreme, ca să-şi ia medicamentele pentru ochi de la centrul de sănătate, care era doar la o stradă distanţă. Pe drum a fost atacat de doi câini. În lupta cu ei, a căzut pe spate pe o bordură şi s-a lovit la cap.

Radiografiile arătau că nu avea niciun os rupt, dar, pentru că îi curgea sânge din nas, a fost transferat la un spital general pentru mai multe investigaţii. La RMN s-a descoperit un mic cheag de sânge. Doctorii spuneau că acesta se va dizolva singur, aşa că tata a fost externat.

Dimineaţa următoare când s-a trezit, tata nu mai putea vorbi şi nu-i mai recunoştea pe cei din jur. A fost dus de urgenţă la un spital creştin pentru a fi consultat de un neurochirurg. Totuşi, după şapte săptămâni de spitalizare (şase la secţia de terapie intensivă), tata a trecut la odihnă în pace, pe data de 21 mai.

Ne-am rugat zi şi noapte ca starea lui de sănătate să se îmbunătăţească, dar a murit.

Faptul că el a murit nu a însemnat totuşi că noi nu am primit răspuns la rugăciuni. Ştii ceva? Dintotdeauna eu I-am spus lui Dumnezeu că nu aş putea suporta o moarte subită în familie. Cât tata era în spital, noi ne-am rugat ca Dumnezeu să răspundă rugăciunilor noastre cum credea de cuviinţă şi totodată să ne dea pacea Lui, care întrece orice cunoştinţă. Şi asta a şi făcut.

Sora mea, noi slujim unui Dumnezeu puternic, care poate să ne treacă prin orice situaţie! Putem fi sigure că Dumnezeu va face totul pentru binele nostru. Mai mult, El ne-a promis că, înainte de a-L chema, ne va răspunde (vezi Isaia 65:24).

Jill Spinger-Cato