Cântă-le copiilor!

Devoțional zilnic

Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat. Romani 12:6

Avea nouă ani şi fusese la orfelinat de la patru ani. O s-o numim Caria. Dintre toate fetele din această casă de la Los Pinos, ea era cea cu care eu, administratoarea casei, aveam cele mai multe probleme. Fiecare copil avea sarcini zilnice şi de obicei erau îndeplinite fără pierdere de vreme sau scuze. Dar nu şi de Carla. Scuzele ei erau multe, bombănitul şi revolta ei erau lungi şi cu tonul ridicat.

Într-o dimineaţă am chemat-o la mine în cameră, sub ochii mari de nelinişte ai celorlalţi copii. Ştiau că este ceva serios. M-am aşezat pe pat şi am bătut uşor cu mâna pe pat, lângă mine. Spaniola mea era cel mult „spangleză” – foarte limitată, în orice caz. Caria s-a conformat cu un aer mai mult posac. Punându-mi braţul în jurul umerilor ei şi legănând-o uşor, am început să cânt în engleză: „Eram cufundat adânc în păcat. (…) Dragostea m-a ridicat!” încet, încet, a început să se relaxeze şi, în timp ce o mângâiam pe cap, a început să plângă. În spaniola mea şchioapă, i-am zis: „Yo te amo, y tambien Jesus (Eu te iubesc şi la fel şi Isus).”

Când ne-am întors în sufragerie, a măturat în linişte podeaua. Fără cuvinte pline de ură, fără scuze. De atunci, adesea venea la mine, se ghemuia în braţele mele şi mă ruga să îi cânt. Sigur, nu a fost un copil perfect, dar ştia că aici există dragoste pentru ea.

Cântatul nu a fost niciodată punctul meu forte, dar iubirea este aceeaşi în orice limbă sau cultură. Copiilor trebuie să li se cânte. Oh, cât de mult îmi doresc să ajung în braţele lui Dumnezeu, să îmi pun capul pe umărul Lui şi să ştiu că sunt iubită şi în siguranţă! Ştiu că mă iubeşte chiar şi atunci când sunt furioasă şi revoltată. El mă iubeşte, El mă salvează. El Se bucură pentru mine. Copiii noştri vor învăţa să-L iubească şi să se încreadă în Dumnezeu atunci când suntem iubitori şi demni de încredere.

Îţi mulţumesc, Doamne, că Mă acoperi cu glasul Tău atunci când cânt şi mă iubeşti cu o iubire veşnică!


Dorothy Duncan

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit