Caracterul contează

Devoțional zilnic 14 aprilie 2020

Aşa încât să nu leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele. Evrei 6:12

Părinţii îşi văd întotdeauna copiii într-o lumină specială. Vedem punctele lor forte, miracolul existenţei lor, frumuseţea abilităţilor lor şi drăgălăşenia bufoneriilor lor. Cel mai greu lucru pe care îl avem de făcut poate fi trimiterea copiilor în universul larg al şcolii, deoarece ştim că ceilalţi nu îi vor vedea niciodată chiar la fel cum îi vedem noi.

Fiul meu este inteligent. A învăţat să citească înainte de a împlini trei ani şi putea număra până la 100 înainte de a merge la grădiniţă. Ca mamă, eram mândră de micile lui realizări, aşa că l-am trimis la şcoală sperând ca învăţătoarea lui să vadă aceleaşi lucruri pe care eu le vedeam, în special inteligenţa lui.

Învăţătoarea nu părea prea preocupată de abilităţile lui de a citi şi a scrie. În schimb, am fost chemată în mod repetat la şcoală pentru aceeaşi problemă – nu era deloc atent când vorbea învăţătoarea şi nu voia să rezolve cerinţele. Am crezut că este plictisit. Are nevoie de o provocare mai mare, mi-am spus.

Apoi am început să observ acelaşi comportament şi acasă. Nu voia să mă ajute la treburile casei pentru că erau „prea plictisitoare”. Nu voia să-şi facă tema de colorat de la şcoală, deoarece coloratul era „prea plictisitor”. Am ajuns să înţeleg destul de repede că lucrul care îl împiedica nu era inteligenţa, ci mai degrabă o trăsătură din caracterul lui care avea nevoie de nişte efort.

Nu contează cât de inteligent este băiatul meu dacă nu învaţă să muncească din greu. Nu contează cât de deştept este atâta timp cât nu se ocupă şi cu treburile mărunte, cu sarcinile zilnice care cizelează un caracter bine format.

Fericirea copiilor va fi determinată, în fond, de caracterul lor. Un om de o inteligenţă medie, dar muncitor va întrece un geniu leneş. O femeie amabilă cu capacităţi obişnuite va fi mult mai apreciată decât o egocentristă perfecţionistă. Copiii noştri vor învăţa să citească şi să scrie, dar le va fi oare cizelat caracterul pentru provocările pe care le va aduce viaţa?

Tată, ajută-mă să îmi cresc copilul pentru a avea un caracter puternic, pentru ca alţii să Te vadă în inima micuţului meu!

Patty Froese Ntihemuka

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro