Cartea fără copertă

DEVOTIONAL EXPLO

Mă întorceam dintr-o călătorie de misiune din jungla Venezuelei. Slăbisem peste 10 kg și era prima dată când am lipsit de acasă mai mult de o lună de când m-am căsătorit. Eram epuizat fizic iar căldura era insuportabilă. Trebuia să așteptăm câteva zile în orășelul Tumeremo, din sudul Venezuelei, până să plecăm spre capitală, de unde să ne îmbarcăm în avion pentru întoarcere. Aici, un pastor local ne-a lăsat să stăm în casa lui în acel timp de așteptare. Prietenul meu a folosit acest timp pentru a vizita niște cunoștințe de prin împrejurimi. Rămas singur în casa pastorului, încuiat cu toate încuietorile din dotare și chinuit de căldura insuportabilă, am început să răsfoiesc cărțile ce se aflau pe o masă. Nu puteam să citesc în ele pentru că erau scrise în altă limbă pe care eu abia începeam să o gânguresc.
Îmi era dor de familie, de țară, de casă, de biserică, de pâine și de zacuscă! Abia atunci am realizat ce țară am și ce oameni extraordinari o locuiesc, ce mâncăruri bune sunt în țara mea… Toate gândurile de bine înfloreau în mintea mea atunci când îmi aminteam de casă.

Găsesc pe acea masă o carte fără coperți și ca prin vis mi se pare că înțeleg ceea ce scrie pe foile ei. Da! Înțeleg bine și o cunosc! E o carte de cântări în limba română: „Imnuri Creștine”. Caut în grabă cântarea de la numărul 300. E prima cântare pe care am învățat-o în copilărie. Cântarea „Ce frumos și dulce”. O cânt pe toată, deschid la alta, și la alta, și tot așa… Mă trezesc după câteva ore că mi se uscase gâtul și nu mai puteam cânta.

Am găsit în carte cântări care atunci când eram acasă nu le prea agream – unele care erau cam prea lente, altele cam nereușite. Dar acolo, departe de casă și de toți ai mei, rupt de civilizația în care am crescut, despărțit de lumea mea de un ocean atât de întins, toate aceste cântări mi se păreau așa de frumoase! Se rostogoleau în cuvinte potrivite și le însoțeau un farmec ceresc.

Acea carte uitată de vreun roman ce trecuse și el pe acolo, cândva, înaintea mea, m-a făcut să înțeleg că noi, oamenii, nu prețuim la adevărata valoare ceea ce avem decât atunci când îl pierdem.

„Cântați-ne câteva din cântările Sionului!” Psalmi 137:3 up

Ionel Indricău, Director Exploratori, Conferința Banat

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit