Casa ADRA – o nouă șansă la viață pentru victimele violenței domestice

Gandul zilei 13 octombrie 2017

Despre violența în familie am auzit cu toții. Auzim, fie de la televiziune, de la radio, din presa scrisă sau din rețelele de socializare, fie cunoaștem familii care trec prin aceste situații. În timp ce unii sunt preocupați de acest fenomen, alții sunt indiferenți considerând ca este ceva normal, cel puțin pentru România. Dar când auzim de cazuri deosebite – cazuri de ucidere datorită violenței conjugale, sinucideri sau cazuri de violența extremă – ne întrebăm: ”Mai este speranță pentru aceste femei?”.

”Mă simțeam singură și neajutorată. Îmi era teamă și nu aveam cui să spun despre ceea ce mi se întâmpla. Am avut un drum lung și greu de parcurs, dar după ce am venit la Casa ADRA simt că am o nouă șansă și pot avea o altă viață, în care să am libertate și pace, să pot să am grijă de copiii mei ca să le pot oferi ceea ce nu au avut până acum” a declarat doamna A., beneficiară a ”Centrului de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA”.

”Într-o societate cu un nivel ridicat al violenței intrafamiliale și cu o infrastructură socială insuficient dezvoltată pentru a răspunde numărului crescut de solicitări, Casa ADRA devine un refugiu pentru acele femei care doresc să își redobândească demnitatea pierdută în relații disfuncționale” a declarat Valentina Sturzu – Cozorici, Manager Proiect ADRA România.

Afis Casa AdraÎncepând cu anul 2009, ADRA România conduce ”Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA”. Obiectivul acestui proiect este reintegrarea socială a victimelor violenței în familie prin adăpost, consiliere socială, consiliere psihologică, asistență medicală de urgență, hrană și îndrumare către un jurist. Viețile beneficiarelor găzduite în centru au fost schimbate pentru că au cunoscut un alt fel de a trăi: fără violență fizică, verbală, economică, psihică, sexuală și religioasă, bazându-se pe valori spirituale și cultivând obiceiuri sănătoase în alimentație, exercițiu fizic, instruire și recreere.

În prezent, suma investită de ADRA România pentru fiecare victimă a violenței în familie care este găzduită la ”Casa ADRA” este de 2500 lei. În perioada celor 8 ani de la înființare, peste 1600 de victime ale violenței în familiei au fost asistate, dintre care peste 550 de persoane au primit găzduire la ”Casa ADRA”, femei, care împreună cu copiii lor, își caută dreptul la o viață fără violență și fără abuzuri.

”Casa ADRA” are nevoie de ajutorul tău! Fii alături de ADRA România și investește în lupta împotriva violenței în familie! Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Casa ADRA” și să se implice o pot face prin:

  • donații materiale (în special produse de igienă, medicamente, dar și îmbrăcăminte), dar și prin
  • donații financiare în conturile ADRA sau
  • donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul ”Casa ADRA”.

Puteți viziona emisiunea ”Din toată inima!” despre fenomenul violenței în familie, difuzată la Speranța TV, în data de 07.10.2017, accesând următorul link:

Publié par ADRA ROMANIA sur mardi 10 octobre 2017

ADRA România

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro