Casa noastră goală

Devoțional zilnic 3 februarie 2020

Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc. – Psalmii 127:1

La doar o săptămână după nunta noastră, soţul meu, pastor stagiar la acea vreme, a fost repartizat într-un district nou, după ce slujise doar un an în districtul anterior din Guyana.

Şi eu eram angajată a bisericii, dar noua repartizare a soţului meu era foarte departe de locul meu de muncă. Acum, din cauza noului loc de muncă al soţului meu şi a locaţiei, am cerut un an de concediu fără plată. Mă bucuram pentru concediul tară plată, deoarece eram convinsă că singurul loc în care puteam să fiu era alături de soţul meu.

După luna de miere, când am ajuns în locul în care urma să fie prima noastră casă, am fost foarte fericiţi. Membrii familiei deja ne mutaseră toate lucrurile în noua casă cât noi fuseserăm în luna de miere. Totuşi, am observat un lucru imediat ce am intrat în casă. Deşi rudele ne aduseseră toate lucrurile, ceva părea că lipsea. Dând roată cu privirea, am observat că în casă nu era deloc mobilă şi nici electrocasnice. Cu alte cuvinte, casa era goală.

Economiile ne-au ajuns doar pentru a cumpăra un frigider şi un aragaz. Dar sufrageria noastră era goală. Pe măsură ce ne-am acomodat în noua casă şi în noul district, ne-am dat seama că noua casă nu era goală. Căsnicia noastră a fost cea care ne-a umplut casa. Aceasta era plină de dragoste, de bucurie, de pace, de mângâiere, mulţumire, râsete şi, mai presus de toate, de prezenţa lui Dumnezeu. Când membrii bisericii şi familia veneau în vizită, nu ne-a fost niciodată ruşine cu ce nu aveam, pentru că puteam împărţi cu ei ceea ce aveam. Musafirii noştri au simţit întotdeauna căldura, dragostea şi slava care radia din căminul nostru.

Să ne oprim o clipă şi să ne abatem mintea de la lucrurile după care tânjim, pe care le poftim; să privim în schimb la lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit. El ne-a dat ocazia de a iubi şi de a fi iubiţi. Ne-a dat pace şi zâmbete. Şi lista cu binecuvântările primite de la El ar putea continua. Eu şi soţul meu am învăţat o lecţie de nepreţuit din casa noastră „goală”.

Tu ce gol ai în viaţa ta şi ce lecţii ai putea învăţa datorită lui? Te încurajez să Îl inviţi pe Dumnezeu în viaţa ta ca să te ajute să construieşti un cămin.


Jenei A. N. Campbell McPherson

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro