Câteva lecții din călătoria cu autobuzul

Devoțional zilnic

Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta, căci nu te voi părăsi până nu voi împlini ce-ţi spun. – Geneza 28:15

După doar două săptămâni într-o altă ţară, am hotărât să particip la ora de rugăciune de miercuri seara. Dar mi-am dat seama că era posibil ca autobuzul să fi trecut deja prin staţia cea mai apropiată de casa mea, aşa că am început să alerg spre altă staţie. Deşi am ajuns aproape la timp, autobuzul a plecat fără mine. Acum trebuia să-l aştept pe următorul încă douăzeci de minute. Era aproape ora şapte, mai erau doar câteva minute până la începerea orei de rugăciune.

După estimările mele, aş fi întârziat doar câteva minute dacă reuşeam să prind următorul autobuz. Ghidată de GPS-ul de pe telefonul mobil, am alergat până am ajuns pe o stradă foarte aglomerată. Eram la doar câţiva metri de staţia de autobuz, dar nu ştiam cum să trec strada pentru a ajunge acolo. Am observat o pasarelă puţin mai în faţă. Mergând pe acolo, am ajuns în staţie, dar nu era cea bună. De acolo am mers în altă staţie, dar nici aceasta nu era cea bună. Am observat o altă staţie vizavi de un sens giratoriu, dar nu era nicio trecere de pietoni, aşa că, până să traversez, am pierdut alt autobuz. Am continuat să sper şi am urcat în următorul autobuz, gândindu-mă: Dacă întâlnirea din această seară este ca cele din Caraibe, cu siguranţă va începe târziu. Dar, pentru că nu am coborât în staţia în care trebuia, am fost nevoită să merg pe jos o distanţă destul de mare până la biserică, unde am ajuns în cele din urmă la 19:52.

M-am îndreptat spre casă. Pentru că mai aveam doar 5% baterie, biletul electronic de autobuz nu mi se încărca, aşa că am plătit taxa de 2,80 lire. În cele din urmă s-a încărcat şi biletul pe mobil. I-am arătat şoferului şi l-am întrebat dacă putea să îmi returneze banii, dar răspunsul lui a fost negativ. Uite aşa, m-am întors acasă fără să fi participat la ora de rugăciune şi după o „aventură neaşteptată”, care m-a costat 2,80 lire sterline!

Chiar când coboram din autobuz, şoferul mi-a spus: „Uite, aici sunt banii. De data asta ţi-i înapoiez.” Am zâmbit spunând în sinea mea: Nu am ajuns la ora de rugăciune, dar am primit har! Apoi, o doamnă care urcase în autobuzul greşit mi-a cerut să îi arăt drumul şi am putut să o ajut. În acea seară, am aflat că nu eram singura care trecea prin luptele şi provocările de a trăi într-o ţară străină, dar că puteam fi o binecuvântare pentru alţii. Am mai descoperit că Dumnezeu este cu noi oriunde am fi şi oriunde ne-am îndrepta în viaţă.


Kimasha P. Williams

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit