Căutau noi înălțimi ale credinței

Devoțional zilnice

Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! (Psalmii 42:1)

Mulţi tineri (…) se scufundă sub greutatea şi a unui nor şi nu au puterea dea rezista. Ei nu cresc în har. (…) Inimile lor fireşti trebuie schimbate. Ei trebuie să vadă frumuseţea sfinţeniei, apoi ei vor tânji după ea aşa cum inima tânjeşte după izvoarele de apă. (…)

Scumpe tânăr, dacă paşii tăi sunt rânduiţi de Domnul, atunci nu trebuie să te aştepţi ca drumul tău să fie întotdeauna unul al liniştii şi prosperităţii. Calea ce duce la ziua cea veşnică nu este cea mai uşoară cale şi uneori pare întunecoasă şi plină de spini. Dar ai asigurarea că braţele Dumnezeului celui veşnic te vor cuprinde, pentru a te apăra de rău. El doreşte ca să-ţi manifeşti credinţa fierbinte în El şi să înveţi să te încrezi în El atât în umbră, cât şi în lumina soarelui. (…)

În efortul lui de a ajunge la cuib, vulturul este adesea lovit de furtuni în defileele înguste ale munţilor. Norii, în mase compacte, negri şi furioşi, mătură spaţiul dintre el şi înălţimile însorite unde şi-a aşezat în siguranţă cuibul. Pentru un timp pare derutat, zburând în derivă, bătând cu aripile lui puternice, ca şi când ar fi vrut să împingă înapoi norii denşi. (…) în cele din urmă, se avântă în zbor prin negură şi scoate un strigăt de reuşită atunci când, un moment mai târziu, iese în atmosfera calmă şi însorită de deasupra. În sfârşit, întunecimea şi furtuna se află jos, sub el, şi lumina cerului străluceşte deasupra. A ajuns la cuibul său iubit, aşezat pe colţul înalt de stâncă, şi este mulţumit. Prin întuneric a putut să ajungă la lumină. Pentru aceasta a fost nevoie de efort, dar este răsplătit prin atingerea scopului urmărit.

Aceasta este singura cale pe care putem merge ca urmaşi ai Domnului Hristos. Noi trebuie să exercităm acea credinţă vie care să pătrundă printre norii care, asemenea unui zid gros, ne separă de lumina cerului. Ne stau înainte înălţimi ale credinţei de atins, unde totul este numai pace şi bucurie în Duhul Sfânt. (Youth’s Instructor, 12 mai 1898)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit