Căzut în ispită

Devoțional zilnic

Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda. 1 Corinteni 10:13

„Până la vârsta de 18 ani am locuit într-o localitate din Județul Arad. Fiind cel mai mic dintre frații mei responsabilitatea pe timpul vacanței de vară era să  merg cu vaca la păscut pe câmpul din jurul casei mele. Desigur că lucrul acesta îmi dădea uneori mari dureri de cap, deoarece prietenii mei mergeau la fotbal iar eu trebuia să pasc vaca. Așa că într-o zi m-am gândit ce ar fi dacă aș scurta timpul de ,,alimentare,, al văcuței mele. Așa că deși mama mereu mă atenționa să nu las vaca să pască în locurile cu lucernă, în ziua aceea ispita de a ajunge la fotbal m-a biruit. În jumătate de oră vaca arăta ca un balon cu heliu. Mi-am dat seama că mă apropiam de o nenorocire, așa că am plecat  spre casă și le-am spus alor mei ce am făcut. Ajunsesem la timp pentru ca tragedia să nu se producă. 

Am înțeles atunci că ispita poate fi învinsă și că nu e de joacă cu ea, pentru că îți poate produce mari suferințe, iar consecințele pot fi chiar veșnice.”

Daniel Daniluc, pastor de tineret Conferința Moldova

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit