Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine. (Ioan 14:3)
Urmărește ediția video aici.
Timpul trădării lui Isus, al suferințelor și răstignirii Sale se apropia și, în timp ce ucenicii se adunau în jurul Lui, Domnul le-a vorbit despre evenimentele sumbre care urmau să aibă loc, iar inimile lor s-au umplut de tristețe. Pentru a-i mângâia, El le-a spus aceste cuvinte: „Să nu vi se tulbure inima… Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine.” El le-a îndreptat mințile de la acele scene dureroase la locașurile din ceruri și la timpul reîntâlnirii din Împărăția lui Dumnezeu… Deși trebuia să plece de la ei și să Se suie la Tatăl, lucrarea Sa pentru cei pe care i-a iubit nu avea să se sfârșească. El avea să pregătească locașuri pentru aceia care, pentru El, au fost străini și călători pe pământ…
După învierea Sa, „El i-a dus până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și a fost înălțat la cer.” Vi-i puteți imagina spunându-și unul altuia când se întorceau în Ierusalim: „Ei, Domnul ne-a părăsit. Ce rost mai are să încercăm că câștigăm urmași pentru Isus? Să ne întoarcem la mrejele noastre.” Nu există nicio relatare despre o asemenea conversație între ei. Nu există niciun rând scris și nici măcar vreo aluzie la faptul că ei ar fi avut în gând să părăsească lucrarea Domnului lor înălțat și să se ocupe de treburile lor și de cele ale lumii. Mâna Mântuitorului fusese întinsă spre binecuvântarea ucenicilor pe care îi lăsase în urmă atunci când S-a înălțat. Ei văzuseră slava Sa. El plecase pentru a pregăti locașuri pentru ei. Mântuirea le fusese oferită și, dacă ei aveau să îndeplinească cu credincioșie condițiile pentru aceasta, cu siguranță știau că Îl vor urma în acea lume unde bucuria nu are sfârșit. Inimile lor erau pline de cântări de bucurie și laudă.
Avem cu toții aceleași motive de recunoștință. Învierea și înălțarea Domnului nostru constituie dovada sigură a biruinței sfinților lui Dumnezeu asupra morții și a mormântului și o garanție că cerul este deschis pentru aceia care își spală hainele caracterului și le albesc în sângele Mielului. Domnul Isus S-a suit la Tatăl ca reprezentant al neamului omenesc și Dumnezeu îi va duce pe cei care reflectă chipul Său acolo unde vor putea privi și vor putea fi părtași ai slavei Sale. (…)
Să mergem împreună mai departe pentru a avea parte de marea răsplătire și să ne alăturăm corului celor mântuiți! Dacă dorim să ajungem să cântăm laude lui Dumnezeu în ceruri, trebuie ca mai întâi să I le cântăm aici. – Signs of the Times, 27 ianuarie 1888